Categorii
Bebeluș Întrebări frecvente La primul copil

Erupţia dinţilor de lapte

Erupţia dinţilor de lapte este un proces normal în dezvoltarea copilului care începe în jurul vârstei de 6 luni.

Această etapă poate fi asociată uneori cu neplăceri ca: lipsa poftei de mâncare, febră ușoară, agitaţie, insomnie sau tulburări de tranzit intestinal (scaune verzi sau moi).

În acest articol veţi putea citi despre ce este normal, ce este anormal şi necesită asistenţă medicală precum şi câteva sugestii pentru ameliorarea neplăcerilor cauzate de apariţia primilor dinţi.

Cuprins

La ce vârstă erup dinții bebelușului?

La marea majoritate a sugarilor primii dinţi vor erupe între 4 şi 7 luni.

Se poate întâmpla ca primul dinte să iasă şi ceva mai devreme (3 luni) sau mai târziu (până la 1 an). Trebuie precizat că prematurii vor avea erupţia dentiţiei de lapte puțin mai târziu. Pentru copiii născuţi la termen, însă, e bine să ne orientăm după aceste intervale.

Dinţii care erup prea devreme sau prea târziu pot fi semnul unor boli. De aceea e recomandabil să cereţi sfatul unui medic dacă copilului îi cresc primii dinţi de la 1-2 luni sau, din contră, copilul are deja peste 12 luni şi nu are nici un dinte. Lipsa apariției dinților după 1 an poate fi semnul unor carențe nutriționale, rahitismului sau hipotiroidismului.

Până la 3 ani copilul are trebui să aibă întregul set de 20 de dinţi de lapte.

În ce ordine erup dinții de lapte?

Aceasta este o întrebare foarte frecventă a părinților aflați la primul copil. Răspunsul este: cel mai des, primii dinți ai bebelușului care vor erupe vor fi incisivii inferiori, dinții de jos, de la mijlocul mandibulei.

De obicei, cronologia erupției dinților de lapte este următoarea:

  • incisivi centrali: 7-8 luni
  • incisivi laterali: 11 luni
  • primul molar: 15 luni
  • canini: 19 luni
  • al doilea molar: 23-24 luni

Exista și situații mai rare în care primii dinți care erup sunt incisivii superiori, acest lucru fiind absolut normal.

grayscale photo of toddler smiling
Photo by Jessica Lewis Creative on Pexels.com

La ce vârstă erup dinții definitivi?

O dată cu creșterea copilului și dezvoltarea mandibulei și maxilarului, dinții temporari vor fi înlocuiți, treptat, cu dantura definitivă.

Cronologia erupției dinților definitivi este următoarea:

  • incisivi centrali inferiori: 6-7 ani
  • incisivi centrali superiori: 7-8 ani
  • incisivi laterali inferiori: 7-8 ani
  • incisivi laterali superiori: 8-9 ani
  • canini inferiori: 9-10 ani
  • canini superiori: 11-12 ani
  • premolari: 10-12 ani
  • primul molar: 6-7 ani
  • al doilea molar: 11-13 ani
  • al treilea molar (măseaua de minte): 17-21 ani

Dantura definitivă, prezentă la vârsta de 21 de ani cuprinde un total de 32 de dinți.

Puteți consulta diagrama erupției dentiției temporare sau și cea a dinților definitivi aici.

Probleme asociate erupției dentare

Chiar dacă unii copii depăşesc momentul erupţiei dentare fără nici un simptom, majoritatea vor avea una sau mai multe din următoarele manifestări:

– umflarea şi sensibilitea gingiei

– salivaţie abundentă

– iritabilitate, agitaţie

– tulburări de somn

– lipsa apetitului, mai ales pentru mâncare solidă

scaune cu mucus

Deasemenea, în timpul erupţiei dentare pot să apară şi simptome mai serioase ca febra, diarea sau alimentaţie foarte dificilă. Există dispute în rândul specialiştilor legat de acestea, unii sugerând ca simpla erupţie dentară nu justifică aceste simptome.

Febra de la dinți

Unii copii pot să prezinte o creștere ușoară a temperaturii în momentul în care dintele de lapte străpunge gingia. Această febră nu depășește 38-38,5 grade și răspunde bine la antitermice.

Febra ușoară cauzată de erupția dentară durează 1-3 zile.

Dacă copilul are febră mare este bine să consultați pediatrul, este posibil să sufere de altă boală concimitent cu erupția dentară.

Diareea din erupția dentară

La fel ca în cazul febrei, este acceptabil ca bebelușul să aibe scaune mai moi atunci când erup dinții de lapte. Aceste scaune moi sau cu mucus durează câteva zile și nu necesită tratament. Practic, nu vorbim de diaree ci de o modificare a consistenței scaunului.

Diareea reală, cu scaune apoase, numeroase NU este cauzată de erupția dentară și necesită consult medical.

Refuzul alimentar din erupția dentară

Din cauza durerii și inflamației gingivale, mulți bebeluși vor refuza să mănânce alimentele solide cu care erau obișnuiți. De regulă ei vor prefera laptele, fie sân fie biberon.

Această lipsă de apetit pentru solide începe cu 2-3 zile înainte de erupția dentară și ar trebui să înceteze la 2-3 zile după ce dintele a ieșit.

Rufuzul total de a înghiți, chiar si lichide, necesită consult medical.

Tratamentul simptomelor din erupția dentară

  • Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului. La început e posibil să nu vă lase să-l masaţi dar, dacă insistaţi puţin, veţi avea succes.
  • Inele speciale pentru gingii, batiste sau suzete răcite în frigider (nu congelate). Puteţi oferi copilului aceste obiecte, mestecatul lor îl va ajuta.
  • Geluri anestezice pentru gingii (Calgel, Dentinox). Acestea se folosesc dacă copilul pare să sufere excesiv din cauza erupţiei dentare. Se aplică pe gingie o cantitate mică, în funcţie de recomandările fiecărui tip de produs. E important a nu se depăşi doza recomandată pentru că anestezicul local  în cantităţi excesive poate cauza probleme neurologice sau tulburări la înghiţire.
  • Paracetamol sau Ibuprofen pentru calmarea durerilor sau febră. Acestea se vor administra în doze calculate conform vârstei şi greutăţii copilului.
  • Alimentaţia se va face cu mâncare preponderent lichidă, mulţi copii refuzând solidele din cauza durerii. Este important ca copilul să fie bine hidratat. Alimentaţi-l cu ce vrea şi acceptă în cele câteva zile cât erup dinţii şi nu vă îngrijoraţi dacă nu mai doreşte tot ce mânca înainte. Îşi va relua alimentaţia diversificată la câteva zile după ce dinţii au erupt.

Când consultăm pediatrul?

  • Oricând aveţi impresia că ceva nu este în regulă cu copilul, lucruri pe care nu le puteţi pune pe seama erupţiei dentare.
  • În caz de febră mare (peste 38,5), agitaţie şi plâns excesiv care nu se calmează la administrarea de Paracetamol sau Ibuprofen.
  • În cazul în care copilul nu mai mănâncă nici măcar mâncaruri lichide (lapte, lapte cu cereale, pireuri apoase, etc.) şi pare deshidratat.

Semnele de deshidratare:

  • urini concentrate, mai închise la culoare,
  • mai puţin de 6 scutece ude în 24 de ore,
  • buze uscate, crăpate,
  • lipsa lacrimilor,
  • piele uscată lipsită de elasticitate.
  • În caz de scaune apoase, dese, care pot sugera o diaree de sine stătătoare.
  • Dacă dinţii încep să erupă înainte de 3-4 luni sau dacă nu au început să erupă până la 11-12 luni, dacă vi se pare că dinţii nu erup regulat, sunt anormal poziţionaţi pe gingie, etc.
  • În cazul dinţilor neonatali (dinţi prezenţi de la naştere) care se mişcă sau fac dificilă alăptarea la sân.

De reținut:

  • O dată cu erupția primilor dinți, se va începe și spălarea zilnică a acestora. Igiena dentară făcută încă din perioada de bebeluș este esențială pentru sănătatea gurii copilului.
  • Dacă dinții nu sunt igienizați din timp, riscul apariției cariei de biberon și chiar a pierderii danturii de lapte este foarte mare.
  • Dacă, în cursul erupției dentare, copilul dezvoltă febră mare, scaune apoase, dese, sau nu acceptă nici mâncarea lichidă atunci este recomandabil să cereţi sfatul unui pediatru. Există posibilitatea ca pe lângă erupţia dentară, copilul să sufere de o altă boală.

397 de răspunsuri la “Erupţia dinţilor de lapte”

Copilasul meu are un an jumatate si ii ies maselele dar mi se pare ca il chinuie prea mult. Deja a trecut o luna jumatate de cand au inceput sa iasa 2 masele si abia avum au spart gingia si au inceput sa se vada si cei 2 canini de jos. Nu accepta nimic altceva decat lapte de vaca cu cereale toata ziua. La fiecare masa adica 10, 14, 17, mananca aproximativ 150 – 200 ml si la ora 5 dimineata si 8 seara cate 250 – 300 ml. Mi se pare ca a trecut prea mult timp de cand tot mananca numai lapte cu cereale si vad ca inca se prelungeste. Va pati ceva daca va mai continua asa? Pediatrul mi-a zis ca e normal dar sunt nelinistita.

Daca bea numai laptele de vaca exista pericolul deshidratarii sau e destul de hidratant pentru copias?Apa bea doar 250 – 300 ml / zi si nu-l pot forta. 🙁

Nu este nici o problema daca o vreme mananca doar lactate cu cereale, important este sa consume cantitati suficiente si sa fie bine hidratat.
Din ce relatati sunt cantitati suficiente pentru fiecare masa.

Asadar, daca copilul este in stare buna si doar dintisorii sunt problema, nu trebuie sa va ingrijorati din cauza acestei diete mai putin variata.
In general maselele si caninii ies mai greu dar dupa ce au spart gingia lucrurile ar trebui sa revina, incet,incet la normal.

Deshidratarea se suspecteaza daca copilul are buzele uscate, crapate, urineaza rar (sub 5-6 pampersi uzi in 24 de ore) si urina este inchisa la culoare.

Altfel nu e nevoie sa insistam cu apa daca copilul nu o doreste.

Laptele este foarte hidratant, fiind compus in mare parte din apa, sucurile, ceaiul, fructele si, deasemenea, si celelalte alimente pe care le consuma contin apa, in diferite proportii.

Buna ziua,
Care ar fi cauzele ce determina aparitia dintilor dupa 11 luni? Ce fel de boli sau ce factori?
Multumesc

In cazul eruptiei tarzii a primilor dinti de lapte pot fi mai multe explicatii. Cele mai frecvente situatii sunt:

1. Factorul genetic: poate fi o particularitate a familiei. in acest caz veti identifica pe cineva din familia copilului (parinti, bunici) carora le-au aparut primii dinti tarziu. Aproxiamtiv 5% din populatie are aceasta particularitate. Acest lucru nu pune probleme la un copil altfel sanatos.

2. Carente alimentare, greutate prea mica pentru varsta, carente in Ca, vit D, vit A, etc.

3. Probleme tiroidiene, hormonul tiroidian fiind responsabil de maturarea generala a organismului si infuentand si dentitia.

4. Obstructie sau alte afectiuni la nivelul gingiei.

Oricum este recomandabil un consult medical pentru lamurirea acestei probleme.

Buna ziua,
Citisem undeva cum ca igiena dentara ar trebui inceputa inca de la primii dintisori. Ati putea sa ne dati cateva sfaturi in acest sens? Si cum ar putea fi facuta o astfel de igiena daca bebelusul spre exemplu adoarme la san seara?
Multumesc

Da, este adevarat, bebelusul trebuie curatat pe dinti (chiar daca are doar cativa).
Curatarea se va face cu o periuta speciala pentru bebelusi (o gasiti la farmacii sau la magazinele cu articole pentru copii).
Este bine ca aceasta curatare sa se faca de doua ori pe zi, dimineata si seara de preferinta. Veti gasi si opinii care indeamna la curatarea dintilor copilului dupa fiecare masa dar mie, personal, mi se pare excesiv.
Pentru inceput nu e nevoie si de pasta dar pe masura ce copilul dobandeste tot mai multi dinti (1 an, 1 an jumatate) veti folosi si o pasta speciala pentru copii atunci cand ii spalati dintii.

Buna ziua!
Copilul nostru are un an si jumatate si nu are decat cei 8 incisivi. De cel putin 5 luni nu observ nici o intentie a maselutelor sau caninilor sa erupa. Ar trebui sa ma ingrijoreze aceasta stare a lucrurilor? Multumesc.

Nu.
Daca copilul este sanatos si bine dezvoltat nu sunt motive de ingrijorare.

Este ingrijorator cand nici nu dinte nu erupe pana la aceasta varsta.

Dar, din moment ce au erupt cu succes deja 8 dintisori, cu siguranta vor aparea si ceilalti, in ritmul lor.

buna am o fetita de 6 luni si 3 sapt si de o saptamana ii foarte agitata nu mai vrea mancare solida nici piure nimic doar lapte si cereale in lapte si gingiile is inflamate cam cat timp mai dureaza pana sai iasa?? k dak deo sapt nu accepta mancare….ii dau lapte dar si mancarea conteaza si sa nu se deshidrateze.

E greu de spus cate zile va dura pana erup dintii, depinde de la copil la copil.

Puteti sa o ajutati masandu-i gingia, sa-i dati sa roada inele speciale pentru dinti, racite, sa aplicati un gel anestezic pe gingie inainte de masa si sa-i administrati Nurofen sau Panadol sirop daca are dureri.

Incercati sa-i oferiti piureuri mai lichide in care puteti mixa si carne sau piureuri subtiri de fructe pentru a-i da mai multe substante nutritive.

Dupa ce erup dintii, in doua-trei zile ar trebui sa-si reia alimentatia normala, daca nu o face va trebui sa insistati, cu blandete.

La baietelul meu i-au aparut primii 2 incisivi mediani inferiori in jurul varstei de 6 luni. Astazi, la 7 luni si 2 saptamani am observat ca i-a aparut un incisiv lateral inferior. Acum are 3 dintisori jos, este vre-o problema deosebita?

Fetita mea in varsta de 1 an si 6 luni i-a aparut bubite albe ca niste basici in zona genitala si anus dar mai mult in afara si mi-a facut febra 38 si scaun abundent si moale ca o pasta, Ce credeti ca ar putea fi?!

O MAMICA INGRIJORATA:
BAIETELUL MEU ARE VARSTA DE 1 AN SI 5 LUNI SI ARE DOAR 4 INCISIVI-2 SUS SI 2 JOS,PRIMII-CEI DE JOS AU APARUT LA VARSTA DE 1 AN ,SI ACUM II IESE O MASEA. MI SE PARE TARDIV SI LA INTERVALE RELATIV MARI FELUL CUM IES DINTISORII LUI. CE CONSIDERATI CA SE INTAMPLA??

fetita mea are 1 an si 4 luni si i-au iesit doar doi dinti jos (acesti dinti i-au iesit la 1 an si 2 saptamani); ea are simptome de la sapte luni, saliveaza, vbaga tot ce prinde in gura, dar incep sa imi fac griji in priovinta dintilor nu inteleg de ce nu ii mai apar(a foat alaptata p[ana la un an si o luna) puteti sa imi dati un sfat? e normal….e posibil sa-i apara mai tarziu sau ar trebui sa actionez in vreun fel?

In primul rand trebuie vazut la ce varsta au erupt dintii celorlalti membrii ai familiei (mama, tata, fratii bebelusului). De multe ori aceasta intarziere este o particularitate genetica a familiei.

Pe de alta parte, poate fi si semnul unor carente alimentare. Acest lucru poate fi stabilit numai in urma unui consult la pediatru.

De aceea,pentru a va lamuri, sfatul meu este sa cereti parerea unui specialist care sa vada copilul, atat pentru un consult general cat si pentru examinarea gingiei.

baietelul meu are 10 luni si de mai bine de o luna il chinuie gingiile de sus. sunt fff inflamate si rosii de parca ar fi pictate, dar de dinti nici urma. azi i-a sangerat putin gingia (foarte putin, o picatura). este posibil sa fie din cauza dintilor sau trebuie sa imi fac griji?

Copilul trebuie vazut de un pediatru care va evalua daca este vorba despre o posibila lipsa de calciu, alte probleme sau e pur si simplu o intarziere fara nici o semnificatie, o particularitate a copilului.

Inainte de consult e bine sa investigati daca mai exista in familia dvs cazuri de eruptie tarzie a dintilor (parinti, frati, veri, etc).

buna ziua,primi doi dintisorii la baiatul meu iau aparut la 3 luni,ia mai iesit unul la 6 luni si acum are 7 luni si 2 saptamani si ii mai apar inca doi.este foarte agitat,mofturos noaptea imi face febra 38-39 C.nu accepta mancarea solida, bea multa apa si doar tatika.este si un pic racit ii dau paracetamol.ii ies prea devreme dintisorii ce trebuie sa fac ca sal ajut???multumesc elena italia

Nu ii ies prea repede dintii, este in regula.

Puteti sa-i cumparati geluri pentru calmarea gingiilor (de la farmacie), sa-i administrati paracetamol sau ibuprofen atunci cand este agitat, sa nu-i dati mancaruri calde (caldura sporeste durerea) sau sa-l lasati sa roada anumite obiecte daca accest lucru pare sa-l calmeze.

Buna ziua,
Va rog sa-mi spuneti daca este normal ca copilul sa se trezeasca noaptea din ora in ora in perioada cand ies dintisorii? Bebe meu are 7.5 luni si nu au aparut inca, gingiile nu sunt deloc umflate sau rosii iar in timpul zilei se comporta normal si are o stare generala buna. Inca nu face febra dar de 3 nopti se trezeste plangand si gemand la intervale de o ora si doar sanul il linisteste cat de cat. Cat poate dura perioada aceasta si ce recomndati
? Multumesc anticipat!

Puteti verifica gingia prin palpare cu degetul dvs. Daca erup dintii, ii veti simi prin gingie ca pe niste punctulete dure.

Daca vi se pare ca pe copil il doare ceva atunci cand se trezeste noaptea, puteti sa-i dati o doza de Nurofen sau Panadol sirop.

Daca situatia continua fara eruptie dentara, e bine sa mergeti la pediatru pentru un consult.

Baietelul in varsta de 1 an si 4 luni are doar 7 dinti 4 sus si 3 jos si nici o masea ,care este parerea dumneavoastra este normal ?

Buna, fetita mea are 7luni. Saliveaza excesiv de la 3luni, baga tot in gurita si de 2zile imi face febra 39. ii trece cu nurofen. nu are diaree sau scaun modificat. la palparea gingiei cei mai proeminenti sunt canini superiori. e normal? Si pt febra asa mare, aveti vre-un sfat? in rest, ziua e vioaie, nu are simptom de vreo boala nici macar raceala, mananca bine, dar cum vine seara e cam nelinistita si apare si febra. nu mai are nici un dinte. sa apara acum sau sa o duc la pediatru? multumesc pt ajutor

Avand in vedere ca urmeaza zile libere, este indicat sa o duceti la un consult la pediatru.

Poate fi vorba de dinti dar si de debutul unei viroze sau altui tip de infectie. Este imposibil de stabilit acest lucru, insa, fara un consult.

Buna ziua, am un baietel de 1 an si 1 luna, are 6 dintisori iar astazi am observat ca are gingia f. inflamata, umflata si putin vanata (ca si cum ar fi putin sange in interior) in partea dreapta sus. De asemenea imi pare ca este putin moale la palpat iar bebe incepe sa planga de durere. Roade tot ce prinde si saliveaza mult. Poate sa fie vorba de eruptia unei masele sau altceva (o inflamatie gingiei)? Multumesc.

Este greu de spus fara a vedea aspectul gingiei. Poate fi dintele care erupe dar si o infectie sau o trauma a gingiei.

Daca vi se pare ca gingia arata mai rau decat atunci cand au erupt dintii anteriori, e bine sa duceti copilul la un consult la pediatru.

poate sa-i curga sange bebelusului din gurita cand i se sparge gingiuta?fetita mea are 10luni si decat 2 dinti nu mai accepta laptele deloc in rest mananca orice ii dau…in legatura cu sangele,facea ploita cu saliva si am vazut ceva rosu in saliva:(sunt ingrijorata

Buna ziua!!Am un bebelus de 8 luni si 2 saptamani si este foarte apatic si nu are pofta de mancare, refuza biberonul si nu vrea decat san!!Ce pot sa fac , pt k mi se pare ca a slabit in aceste zile.I-a iesit un dintisor acum 2 saptamani si de atunci este in aceasta stare

Atunci cand dintele "sparge" gingia pentru a erupe, acesta produce o rana care poate sangera usor.
Deci este firesc sa observati catevea firisoare rosii in saliva.

Daca sangele este in cantitate mare si rana nu se inchide in cateva zile, atunci consultati un pediatru.

fetita mea refuza laptele mananca foarte bine restul alimentelor.e si putin racita acum dar ma supara problema cu lapticul,nu vrea sa-l bea.mai trage din biberon decat 120ml cateodata si mai putin:(e sg aliment care il mai mananca din biberon totul din canuta sau lingurita am incercat si cu canuta si tot nu vrea.e nevoie sa schimb laptele?e vreo pb ca mananca 350-400 lapte pe zi?se poate deshidrata?avem 10 luni,10kg si 75 cm.

baietelul meu are 1 an si 2 luni si nu i-a iesit nici un dinte.este nervos tot timpul cand mananca mancare de varsta lui cand nu vrea si ii dau pireuri de bebelusi de 4 luni.am verificat in gurita lui si e format totul ca sa iasa dintii dar nu ies si roade intre gingii tot ce gaseste.ce ma sfatuiti sa fac?

Este posibil sa erupa dintii acum dar acest lucru nu se poate stabili decat in urma unui consult medical.

Daca acesta este cazul, se pot folosi geluri pentru gingii, jucarii speciale racite pe care copilul le roade sau chiar Nurofen sau Paracetamol pentru calmarea durerilor. Despre toate acestea puteti citi in articolul de mai sus.

Copilul meu are 1an si11 luni si de patru zile are diaree .a inceput cu voma o zi , orice manca voma, apoi a trecut voma si a inceput Sa aiba diaree. Care ar putea fi cauza?

fetita mea are cred un hematom pe maxilar in zona molarilor. cred ca si la facut mestecand chestii mai dure pt ca i-a aparut jos o masea.E destul de mare si urat cuprnde si partea laterala a gingiei..ce e de facut?

buna ziua fetita mea are 2 luni si 3 saptamani ia dat deja primul dintisor si vad ca ii da si cel de`al doilea … tin sa mentionez ca mananca lapte de vacuta …. nu are febra nu plange nu reactioneaza in nici un fel din potriva rade toata ziua doarme normal nu am probleme cu ea credeti ca este ceva grav? va rog mult astept un raspuns urgent

Unora dintre copii pot sa le apara dintii de la 2-3 luni, este destul de rar, dar se poate intampla.
Daca este sanatos nu este nici o problema daca erup dintii.

Laptele de vaca nu este un aliment potrivit pentru aceasta varsta, el ar trebui consumat numai dupa 1 an.

Bebelusului meu i-a aparut primul lui coltisor. Dintele inca nu e iesit, se simte doar coltisorul iesit din gingie. Poate face vaccin sau trebuie sa amanam? Daca trebuie amanat, pana cand trebuie amanat vaccinul?

bebe al meu are pe 10 martie 2 luni iar citeodata cind suge la san respira mai greu de ce imi puteti spune

am o fetita de 10 luni ia iesit o pata rosie pe obraz care ise tot mareste se poate din cauza cum ii ies dinti?va rog datim un raspuns.

Buna ziua.Am o fetita de 1 an si 6 luni si de ieri are temeperatura pana in 38.6.ii scade la nurofen sau paracetamol dar dupa un anumit timp revine.Are pofta de mancare doar ca am reamrcat ca gingiile de sus sunt umflate in dreptul caninilor si nu ma lasa sa o ating acolo.In ceea ce priveste scaunele sunt mai moi ca deobicei dar nu diaree.Imi puteti spune cam cat dureaza eruptia caninilor?

In general, discomfortul cauzat de eruptia unui dinte dureaza cam 3 zile. Sigur ca pot exista variatii, de la copil la copil.
Daca febra persista, este indicat un consult medical, putand fi vorba de o viroza de sezon si nu neaparat de eruptia dentara.

BUNA ZIUA, fata mea are 7 luni,refuza de cateva zile bune mancarea solida dar bea laptele.Am insistat sa manance si am fortat-o sa bea laptic dupa masa.Acum nu accepta nc biberonul cu lapte nc mancare,evident din vina mea.Ghinionul a facut ca in aceste zile sa nu prea mai am lapte la san astfel ca ii dau un biberon de lapte praf (cu greu acceptat) unul de lapte matern,altfel spus am bagat-o in ceata nu mai vrea sa dechida gurita nicicand.Spuneti-mi va rog ce sa fac ,e ft greu sa -ti pastrezi calmul in astfel de momente,de zile,de aceea cer un sfat pentru ca imi este ft greu sa realizez singura solutia.Probabil oboseala .Multumesc!

buna ziua,fetita mea are aproape 5luni si ii ies dintisorii,nu este prea devreme sa-i iasa acum?nu face febra doar noapte este mai agitata se trezeste foarte des..

In primul rand trebuie vazut motivul pentru care refuza mancarea: eruptie dentara, debutul unei viroze, etc. Acestea pot impune un anumit tratament care sa usureze discomfortul copilului.

Legat de mancare, veti continua sa ii oferiti la fiecare masa mancare, ca pana acum, dar fara sa o fortati. Daca nu vrea, veti reveni mai tarziu. Fortarea mesei, la acesta varsta, poate da aversiuni puternice, de aceea este total contraindicata.

Buna ziua!am un baietel de 5 luni si o sapt si aseara am observat ca gingia la canini este umflata si albicioasa!de cateva zile baga totul in gura si roade inclusim manutele toata ziua!este balos foarte rau!este normal sa ii apara primii canini?

Este posibil ca atunci când ies caninii copilul sa doarma mai mult.Câte lichide trebuie sa consume un copil de un an?

Pot aparea stari de discomfort la eruptia dintilor, poate sa nu se odihneasca la fel de bine noaptea si sa aiba tendinta sa doarma mai mult ziua.

La un an e nevoie de minim un litru de lichide pe zi. Aici intra, desigur, laptele, supa, sucurile, ceaiul, fructele care contin multa apa. Daca toate acestea, adunate, nu ajung la 1 litru, mai puteti suplimenta.

buna ziua, am si eu o bebelusa de 3 luni jumate careia ia aparuut o bubita ca o basicuta roz dar care arata sparta la gurita pe buza inferioara care ar ca putea fi cauza eu ma gandeam ca poate de la paturik pt k o mai baga in gurita, sau de la jucarii desi le dezinfectez nu zilnic dar la 2 3 zile, va rog mult daca imi puteti da un raspuns. multumesc. camelia

copilul meu are 8 saptamani si au aparut primii doi dintisori nu are febra este bine, vreau sa stiu daca este normal acest lucru

Buna ziua. copilul meu are 1 an si 2 saptamani si are 4 dintisori insa cu toate acestea cand am fost cu el la control acum cateva zile d-mna doctor mi-a spus ca are un pic de rahitism.tin sa mentionez ca piciorusele le are drepte, oasele toracelui nu sunt iesite in afara si nu prezinta nici un alt semn ca ceva ar fii in neregula. este un copil energic,vesel si chiar nu intaleg de ce i sa pus acest diagnostic. Va rog sa imi spuneti daca ar trebui sa ma ingrijorez

Cel mai bine este sa intrebati medicul care a vazut si cunoaste copilul care sunt motivele pentru care v-a mentionat rahitismul.

Din pacate, fara sa vad copilul, eu nu pot sa va dau raspunsul la intrebarea dumneavostra.

Buna ziua! Fetitei mele i-au iesit primii doi incisivi de jos la 6 luni.Acum are 9 luni si se chinuie cu cei de sus care nu vor inca sa-i iasa. Cu incisivii de jos si-a facut doua rani pe gingiile de deasupra. Ranile i-au aparut de o spatamana si arata tot mai rau. . Pe fetita o dau pe gingiile afectate cu glicerina boraxata si cu calgel ( cu fiecare de 2-3 ori pe zi). Ce as putea sa mai fac, pentru ca de-abia mai vrea sa manance.
Multumesc!

Buna ziua,acum iese primul dintisor al fiului meu(1an si o luna)dar vad ca este foarte stramb,ce as putea face???va multumesc

In faza de dinti de lapte nu se intervine in nici un fel, chiar daca dintisorii sunt prost aliniati.

Interventia de aliniere, daca va fi cazul, se face dupa inceperea eruptiei dintilor defintivi, cand copilul e mai mare.

Asadar nu aveti ce sa faceti deocamdata.

Buna ziua, am un baietel de 11 luni are doi dintisori iesiti jos si 3 sus. Are 12 kg si 78 cm lungime Pana acum doua saptamana manca bine dar a racit , laringita, nas infundat, temeperatur 38,6. Am facut tratament cu Nurofen, aerosol cu ACC si picaturi cu Marimer. Acum e mai bine dar tot nu mananca cum manca si are scaune mai moi de o saptamana. I-am dat cereale, orez dar tot are scaune moi. Poate sa fie de la dantura? Ce mancare as putea sa-i dau ca sa nu mai faca scaune moi? Manaca cam maxim 10 lingurite dintr-o mancare dupa care o refuza. Supa nu mananca, nici carne, nici branza…nu stiu ce sa-i ma fac.
Iar de la 5 luni isi leagana capul inainte de a adormi. Incerc sa-i cant, sa-l mangai, sa-l legan dar prefera sa o faca singur. Se enerveaza daca il intrerup. Face acest lucru numai inainte de a adormi. Ce ma sfatuiti? Multumesc mult si numai bine.

Cu siguranta ca va reveni pofta de mancare dupa eruptia dintilor si vindecarea totala a racelii. Are o greutate foarte buna, asadar nu e un motiv de ingrijorare faptul ca are o perioada de pofta mai scazuta.
Pentru scaunele moi sunt bune bananele, morcovii, cerealele, in special cele cu orez, iaurtul.
Acel leganat poate fi o obisnuinta pe care copilul a dezvoltat-o si care il calmeaza seara. Atat timp cat se comporta normal in restul timpului, nu este o problema. Este bine sa il puneti la somn intr-un moment potrivit pentru el, poate mai devreme, cand nu este deja exagerat de obosit.

buna ziua,

fetita mea de 8 luni si 2 saptamini, nu i-au esit inca dintii, dar deja se vad bine edemele, nu saliveaza, daor ca isi suge tare buzita de jos, asa fel incit sa invinetit, m-am adresat la pediatru curant, si mi-a zis ca nu sunt motive de ingrijorare…
DVS ati avut asa cazuri?
multumesc mult!

Se poate intampla, desigur.
Daca va ingrijoreaza invinetirea buzei, puteti sa-i dati mai des suzeta sau sa-i cumparati pentru ros niste jucarii de cauciuc speciale de la farmacii. Astfel, n-o sa-si mai raneasca buza ata de mult.

buna ziua! am un baietel de 4 luni jumatate si a inceput aseara sa se trezeasca des si plange ,iar azi mi-a plans asa tare ca nu l-am putut calma decat dupa jumatate de ora cand i-am pus Calgel pe gingie(crezand ca e eruptie dentara). e de la eruptie dentara sau e altceva?? plangea asa tare ca m-a cam speriat!!

Buna ziua!
Am citit mai sus ca este neobisnuit sa iasa caninii f devreme. Baietelul meu are 8 luni si jumatate, incisivii centrali de jos (incomplet crescuti), iar acum pare ca ii da fie un canin de sus, fie un incisiv lateral de sus. Nu este o inflamare, este clar tare, osos, un pic iesit deja.
Ce poate semnifica o aparitie atat de devreme a caninului?!?! 🙁
Multumesc!

Nu este vorba despre ordinea de eruptie a caninilor mai sus ci despre eruptia primilor dinti, oricare ar fi ei, la varste foarte mici (2-3luni). Nu este cazul la baietelul dvs.

Chiar daca la majoritatea copiilor, eruptia dentara respecta un pattern, sunt frecvente si cazurile speciale in care dintii nu erup in ordinea clasica. Acest lucru nu are nici o importanta, e doar o particularitate a copilului, probabil mostenita de la parinti.

Buna ziua.Fetitei mele i-au iesit primii doi incisivi de jos la 7 luni si la scurt timp i-au iesit 2 sus.Cert e ca pana la un an avea 4 sus si 3 jos, acum la 1 an si 3 luni, mai iesindu-i doua masele si vrea sa erupa un canin.E vreo problema ca au inceput deja caninii si maselele sa erupa si ultimul incisiv de jos tot n-a aparut?Va multumesc anticipat.

Buna ziua, fetita mea are 10 luni jumatate , are 2 dintisori jos si ieri i-a iesit un canin, este normal sa iasa caninul daca incisivii nu dau semne sa iasa?Va multumesc anticipat, cu respect Diana.

Buna ziua.Baietelul meu are 1 an si 1 sapt,are 4 dintisori sus, 2 jos si 2 maselute.Problema este ca de 3 zile,asta fiind a 4 zi imi face febra mare 39,8 ,39,9 cred ca si mai mare pt ca nu ma mai lasa sa o iau si frige f tare.Nu ma lasa sa-i dau cu calgel,nu ma lasa sa-i bag degetul in gurita sa verific…Are dureri mari,noaptea plange si are temp mai mare,noroc ca il alaptez si se mai calmeaza.Cedeti ca face febra de la maselute?se vede gingia umflata,baga tot timpul degetul in gurita,ba intr-o parte ba in alta.Este normal sa faca temperatura asa mare si asa multe zile?Eu ii dau alvedone(paracetamol),dar noaptea parca nu ii trece deloc febra.Ce pot face,care este parerea dvs?

Fetita mea are 4 luni si 2 saptamani si de doua zile are febra dimineata si seara 38,8, iar o data a avut 39,5. Am scazut febra cu paracetamol si nurofen. Azi e a treia zi dar nu mai este asa agitata. Isi baga mana si tot ce prinde in guruta si o fac cu gel pt gingii si se calmeaza. Am palpat cu degetul gingia de jos si e unflata si se simte ceva tare. Noaptea nu se trezeste deloc, doar ca nu mai mananca tot din biberon. Oare este de la dinti? Ii ies dintii? Mie mi-au iesit pe la 5 luni. Va rog sa ma ajutati cu un raspuns.

Buna ziua,
Fetita mea are 1 an si jumatate si inca nu i`a iesit incisivul central stanga sus. pe cel din dreapta il are, si incisivii laterali, si 4 masele. Numai acela lipseste. Sa ma ingrijorez ? Multumesc

Buna ziua! Baietelului meu de 10 luni si jumatate i-a aparut o basica langa dintisorul din fata si i s-a inrosit si gingia in acel loc. A mai avut o basica pe gingie dar alba, mai mult ca o bubita si am fost la doctor si ne-a recomandat sa-l sterg cu glicerina boraxata.aceasta e diferita, parca e din aia care se sparge si e chiar langa dintisor, in partea dreapta. Nu arata nici a abces, dar arata ciudat.

Buna ziua! Baietelului meu in varsta de 1 an i-a sarit smaltul de pe cei 4 dinti de sus si acum acestia se macina. Imi puteti recomanda un pedodont? Dentistii la care am fost pana acum spun ca nu se poate face nimic. Va multumesc

Buna ziua, bebelusul meu are 7 luni si ieri toata ziua a avut diaree, iar azi a inceput sa si verse, credeti ca e din cauza dintisorilor? sau e vorba de vreo infectie ??? trebuie sa merg la medic???

Buna ziua, baietelul meu de 1 an si 10 luni are o pata rosie pe dintisorul din fata care se pare ca i-a afectat si smaltul….la inceput cand i-a iesit dintele era doar ca un firicel roz iar eu m-am gandit ca poate fi de la un traumatism suferit in timp ce crestea dintele. Ati mai intalnit asa o situatie …este un semn de culoare rosu inchis acum mai mare si mult mai accentuat cu trecerea timpului.

Buna ziua, fetitei mele i-au aparut primii dintisori la 1an si 2 luni, Cei de jos in nr de doi, acum are 1an si 5 luni si niciun alt dintisor, dar roade cam tot ce prinde. Tin sa precizez ca are intoleranta la proteina din laptele de vaca si bea lapte de soia, pe langa asta dintisorii ei au aparut cam la 2 saptamani dupa ce am inveput sa-i dau acest lapte si din momentul in care am intrerupt lactatele, analizele au aratat ca e bine cu ca si fe, cu kg abia recuperam, avem doar 8, dar in 3 luni de cand cu soia , a luat 1 kg. Intrebarea mea este daca intarzierea aparitiei dintilor are vreo legatura cu aceasta intoleranta la proteina din laptele de vaca. Va multumesc

Cele mai frecvente cauza de patare a dintilor sunt picaturile de fier, anumite medicamente si cariile dentare.
Este bine sa mergeti la un stomatolog cu copilul pentru a stabili de ce natura este aceasta anomalie.

Da, este posibil sa fie o legatura, depinde de gravitatea simptomelor copilului. Prin malabsorbtia pe care o produce, intoleranta la lapte poate afecta absorbtia calciului si, astfel intarzia aparitia dentitiei.

Buna ziua. Bebele meu are 1 an si 4 luni, are 8 incisivi; ultimul aparand pe 15 ianuarie si cam de 2 luni jumatate are gingia umflata in dreptul a trei masele ( stanga sus,dreapta sus si stanga jos). Saptamana trecuta a avut mai multe zile de agitatie extrema cu plans pana ii venea sa vomite sau tusea (la mine in brate) si se calma numai cu Ibalgin,( gelul de dinti refuza sa ma lase sa il aplic) am avut chiar si 2 nopti nedormite de la crize de plans …. am pipait cand ma lasa gingia pe unde erau umflaturi insa nu simt colti .In urma cu 2 zile am simtit sus in dreapta ca ma zgarie ceva la palpare ( bebele e mai linistit acum) si azi am putut sa ma uit si se vad 2 puncte albe in dreapta sus in dreaptul caninului si al maselutei, si un punct alb corespunzand maselutei din stanga sus.
In sfarsit iese ceva?
Daca nu iese in zilele urmatoare….. cat mai dureaza sa sparga gingia?

Stiti, fetita mea nu a avut niciun simptom inafara de greutatea mai mica, ea mananca orice ii dau, are pofta de mancare. Eu va intrebam daca ar fi vreo legatura, pentru ca a fost prea mare coincidenta ca imediat dupa ce i-am schimbat alimentatia si i-am eliminat lactatele, la doua saptamani i-au iesit dintisorii si i-a crescut perisorul in cap vizibil intr-un timp foarte scurt. Ea in rest nu are absolut nimic. Analizele i-au iesit bine, le-am facut de doua ori la interval de 3 luni si sunt bune.

Revin cu o completare…. La 8,5 luni a aparut prima pereche de dintisori ( jos), apoi inca unul sus ( mijloc), urmat de alti 2 in pereche sus de o parte si de alta a celui iesit( avea 11 luni)la o saptamana 1 sus , la un an 1 incisiv lateral jos, si in final celalalt incisiv lateral jos.

La masele urmeaza acelasi obicei de a aparea in perechi ca la dinti?

Momentan avem nopti linistite si nu mai este tafnos pe zi, insa mi-e teama sa nu fie un calm inaintea furtunii.

Maselele au perioade in care nu cresc si nu dor urmate de perioade de dureri atroce?

Maselele au acelasi model de eruptie ca si ceilalti dinti, cu precizarea ca se poate prelungi cu cateva zile discomfortul. Acest lucru se datoreaza dimensiunilor ceva mai mari ale maselelor.
Nu este obligatoriu sa iasa in perechi.
Nu se poate vorbi despre dureri atroce in nici un caz.

buna ziua am un baietel de 4 ani si 3 luni si am o mica intrebare ia aparut o carie la o maseluta si intip i sa facut si un apces am fost cu el la dentis si mi a zis ca este mai rar cazuri la copii asa mici sa le apara apcesuri va intreb si eu este vreoproblema are riscuri la vreo boala ceva

Buna ziua.
Fetitei mele i-au dat primi dinti la 1 an si 1 luna si acum avem 4 dintisori la 1 an si 6 luni, se vad si laterali de sus dar se lasa greu asteptati de ce ii ies asa greu, doctora a zis ca e tare de dantura, dar mie mi se pare ca foarte greu ii dau.

Buna ziua,
baietelul meu a implinit azi 4 luni si are deja 2 dinti.Calvarul a inceput in jurul datei de 1 iun,cand a inceput sa saliveze f mult, sa devina agitat si SA NU MANANCE. Am fost la 2 doctori pediatri care nu si-au dat seama ca ii ies dintii. Intre timp au aparut 2 dinti.
Problema este ca el nu mananca, refuza sanul, suge 3 inghitituri si nu mai vrea. Cateodata il pacalesc cu laptele pus in biberon sau dat cu lingurita. Dintr-un copil vesel acum este vesnic suparat, tipa, pare infometat dar nu mananca. Luna asta mi-a luat doar 200g, el care lua 1kg – 1kg jumate. Momentan i-am luat probe de urina & materii fecale si astept rezultatele, insa nu pot dormi de grija.

Nimeni nu stie sa imi spuna daca este cauza dintilor si in cazul asta sa infrunt situatia cu rabdare pana cand trece sau daca este altceva. Am trecut in timpul asta pe la 4 pediatri …

Buna ziua,
Piticul meu are 9 luni si 3 zile,si are doar 9 kg, dar problema e ca nu e constant cand vine vorba de alimentatie.2 zile mananca iaurt cu fructe, apoi nici nu vrea sa-l guste, si la fel cu orice mancarica.De cateva zile nu mai vrea altceva decat laptic si asta cu insistente pana il papa pe tot.Cum ar trebui sa procedez pt o alimentatie cat buna si sanatoasa, pt ca lapticul nu cred ca ii asigura echilibrul nutritional de care are nevoie cu toate ca ii dau formula de lapte NAN2.Sa fie din cauza dintisorilor care inca nu au erupt? Are gingiile destul de umflate si are si o sensibilitate la atingere, este irascibil, greu ii distrag atentia cu ceva…in general nu prea ii convine nimic iar de 2 nopti se trezeste si nu mai poate adormi oricat m-as chinui pret de 1-2 ore n-are stare, da din picioare ma impinge se suceste in brate se freaca la ochi dar nu adoarme…Ce sa-i mai fac?Mai dureaza pana erup?Precizez ca gingiile nu sunt inca rosii sunt doar foarte umflate , mai ales cea de sus .Va multumesc !

9 kg este o greutate foarte buna pentru varsta copilului, observ ca vi se pare prea putin, ceea ce este gresit,

Daca este vorba de eruptia dentara, neplacerilor pot dura cateva zile-o saptamana. Se poate administra nurofen sau paracetamol pentru calmarea durerilor si geluri pt gingii (calgel, dentinox).

Intr-adevar, la 9 luni laptele incepe sa treaca pe locul secund in alimentatie. Esentiala devine alimentatia diversificata, solida.

Am o fetita de 1 am si 8 luni, are toti incisivii, premolarii si 3 canini. Ii sangereaza totusi gingia din cand in cand i se umple gura de sange. Si mai nou a inceput sa-i sangereze si anusul cand face treaba mare. Ce se intampla????

Buna seara,
Baiatul meu are 8 luni si bea numai apa de la frigider, credeti ca e bine?? Chiar si supa o prefera tot rece. Ce pot sa fac?
Multumesc.

buna,
am o fetita de 8 luni jumate,e sanatoasa,voioasa,are doi dintisori care au aparut inainte de 7 luni,e alaptatata la san,mananca bine mancare de trei ori pe zi,si de doua ori tita,doar ca de vreo 3 zile nu mai prea vrea tita,am incercat cu lapte praf dar nu il vrea,mancarea solida o mananca bine,si noaptea nu mai doarme asa bine,
multumesc

Buna seara,

am o fetita de 1,5 luni, ii ies 3 masele deodata doua sus si una jos, are temperatura de 3 zile – ziua oscileaza in jur de 38,1-38,7, noaptea ajunge si la 39,6. Pediatru a zis ca febra este de la masele care ies. Este normal sa o tina de 3 zile si sa nu scada deloc sub 38? ii dau alternativ din 4 in 4 ore nurofen si panadol, noapatea la 39,6 -novocalmin. Cat timp mai poate tine febra? sa ma duc din nou la pediatru daca nu scade febra in 2-3 zile?
Va multumesc

Nu este bine, temperaturile reci in gat, mai ales pe timp de vara, pot predispune la infectii respiratorii.
Sfatul meu este sa nu-i mai dati lichide de la frigider, este in puterea dvs, pana la urma. Copilul de 8 luni nu isi poate lua singur apa din frigider.

Buna ziua! a o prietena cu un baietel de 1 an si 2 luni fara nici un dinte! e motiv de ingrijorare?? Va multumesc!

Buna seara,

Baietelul meu are 8 luni si 2 saptamani si mananca lapte de la san dimineata si seara la culcare, dar am inceput sa nu mai am suficient lapte pentru aceste 2 mese pe zi. Am incercat sa-i dau lapte praf, dar nu-l vrea, cereale a mancat cam o luna si nci pe acelea nu le mai vrea. Pot sa incep sa-i dau lapte din comert(ex:mili, zuzu, dorna) sau lapte de vaca?

Buna ziua!fetita mea are 1 an si 3 luni.De doua zile are inapetenta este agitata si a inceput sa faca putina febra (37,7; 37,8; 38,5 ieri seara la ora 10.30 iar azi dimineata la 8.30 avea doar 36,6).In prima zi de agitatie a refuzat felul II,in adoua zi a mancat foarte putina supa cu insistente si felul II deloc,mananca doar lapte , sucuri de fructe,piure de fructe,iaurt.Gingiile sunt foarte inflamate si se pare ca vor sa iasa doua masele si un canin.Toate aceste simptome pot fi de la eruptia dentara? Cate zile poate face febra de la dinti? Pana la cat poate creste temperatura in aceasta situatie? Cand o sa-i revina pofta de mancare ? Multumesc

buna am o fetita de 11 luni si de 4 zile asta ar fi a cincea face febra mare pana la 39,5 medicul de familie mi a spus ca este din cauza maselutelor care sunt pe drum dar mie mi se pare ingrijorator aceasta febra care scade destul de greu si pentru putin timp.ce as putea sa fac?cat timp mai face asa febra?

Daca gingiile sunt inflamate, este foarte probabil ca simptomele sa fie produse de eruptia dentara. Nu exista o regula legata de durata si valoarea febrei. In general, daca febra dureaza mai mult de 2 zile si atinge valori de 39 de grade, este bine sa consultati un pediatru, fiind posibil sa fie alte cauze pentru aceste simptome.

Pofta pentru mancare mai variata revine cand dispare inflamatia gingiilor, acest lucru depinde larg de la copil la copil.

buna ziua,mi se pare super ok ca exista si astfel de forumuri in care cneva sa ne ajute cu raspunsuri pentru a ne mai linistii.asa ca va multumesc din suflet.
fetita mea are 1 anisor si 3 saptamani si de cateva zile imi face scaune mai dese unele mai moi altele ok,si am vazut ca ii umflata la gingii si in concluzie ar trebui sai iasa 4 premolari.pana acuma are doar cei 4 incisivi de sus si 4 incisivi jos.ii normal sa iasa 4 masele deodata si cam in cat timp ar trebui sa erupa? deja imi este mila de ea cand o vad asa agitata pentru ca ma gandesc ce dureri poate avea.
tare as vrea sa ii putem ajuta sa nu mai indure ei durere.
va doresc multa sanatate si sa va bucurati de bebeii vostri .
multa sanatate si pediatrului de buzunar si va multumesc ca ne mai ajutati.

buna ziua.Am un bebe de 7 luni de aseara face temperatura azi ajungand la 39.Am fost la dr. de familie care dupa consult a zis ca face febra ca nu e hidratat suficient.Bebele bea cca250-300 ml apa,manaca piureuri de fructe,supa de legume cu carne,cereale cu lapte si suge san in rest.Mie nu mi se pare a fi deshidratat dar dansa spune ca ar trebui sa bea cca.500ml de apa.Ce sa fac? va rog sa ma ajutati

se poate sa erupa deodata maselutele. Scaunele modificate pot fi cauzate de salivatia excesiva.
Daca copilul este afectat de eruptia dentara, se poate administra un anti-inflamator (Nurofen, de exemplu) cateva zile, pentru calmarea durerilor.

salut,am o mica intrebare… baietelului meu Liviu ia iesit primul incisiv de jos la 4 luni si 1/5 ,al doilea la 5 luni si 10 zile. astazi ,la 7 luni( 13 iulie) am observat ca apare un incisiv de sus lateral, cu toate ca nui are pe cei centrali. de 1 luna are toate simptomele la iesirea dintilor ,dar pediatru mia spus ca nui iese nici unul( nu se vedea inca acesta), este normal asa ceva??? ma ingrijorez. merci

buna ziua,
am o fetita de 1 an si o luna. De 4 zile vomita aproape tot ce mananca imediat. Se inneaca si vomita. O zi a avut si diaree. I am dat smecta cu ceai de menta si diareea s a stopat. Ii mai dau smecta?
Care ar fi cauza varsaturilor?

Buna ziua,am o fetita de 10 luni jum si are 4 dintisori jos si sus DOAR 3…Din cate am auzit,cica asa ar fi normal,la varsta de 1 an sa aiba 8 dintisori.Nu am avut probleme cu ea deloc,nici nu am realizat cand i-au iesit…dar acu nedumerirea mea,este normal ca al 4 dintisor sa iasa mai tarziu sau o fi de la altceva????Va rog sa-mi raspundeti sau daca e vreo mamica care a trecut prin asta sa imi spuna si mie,va rog.
Multumesc frumos!!!

Cand copilul nu mai are diaree nu mai este necesar tratamentul cu smecta. Se va avea grija insa la alimentatie, un regim alimentar mai usor fiind recomandat in timpul si dupa diaree.
Cauza simtomelor poate fi un virus, o bacterie sau doar o indigestie.

Desigur ca exista variatii in ordinea de eruptie a dintilor. Nu este obligatoriu sa iasa perechile de dinti simultan si nici nu se intampla asa in realitate. Atat timp cat copilul este sanatos, are deja 7 dinti, nu aveti de ce sa va ingrijorati, vor aparea si ceilalti.

Buna ziua, bebelusului meu i-a aparut primul molar de sus la 2 luni si jumatate, acum are 3 luni si jumatate dar nu e iesit complet. Mai nou ii apare si un molar de jos. Dar nu i-a iesit nici macar un dinte, se vad doar mugurii. E normal? Nu e prea devreme?

buna ziua!
fetita mea are 1 an si o luna. are 8,700 kg si 73 cm si 3 dintisori: incisivii inferiori si sus unul singur. primul dinte a erupt la 10 luni. e un motiv de ingrijorare?
va multumesc!

In astfel de situatii se recomanda sa se consulte un pediatru si, eventual, sa se faca si niste analize pentru a verifica daca copilul este sanatos.
La unii copii eruptia mai tarzie este normala, la altii poate semnifica anumite carente. De aceea este prudent sa verificam prin analize aceste lucruri.

Buna ziua.
Baietelul meu de 1 an si 7 luni are gingiile umflate de cateva luni la toate maselele insa nu au iesit. La intervale variabile de timp este foarte agitat, plange agatat de noi ( gemete de durere si urlete ascutite)si se linisteste greu cam la 40 minute dupa ce ii dam ibalgin. Prin gingie se vad puncte albe inclusiv la canini. Durerile par sa tina cateva zile apoi dupa cateva saptamani incep iarasi, dar masele ioc.

Este normal sa il doara cu intreruperi atata timp?

De 2 saptamani refuza sa manance altceva in afara de san, in ultima saptamana a acceptat sa pape banana si cate un iaurt la 2 zile, in rest daca am noroc reusesc sa il fac sa manance afara la joaca 1 mar ras cu cereale, si seara dupa plimbare 5 poate 8 linguri de ciorba ( cu legume rase si carne taiata fideluta)dar trebuie sa il alerg pentru a-l convinge.

Am fost la pediatru nostru cu el si a zis ca nu este bolnav, ca se datoreaza caldurii apetitul scazut…….. insa in casa sunt maxim 25-26 grade…… dintii sa fie?

Multumesc .

Daca erau alte motive, pediatrul copilului v-ar fi spus acest lucru, in urma consultului.
Este bine sa-i oferiti mancaruri variate chiar daca nu vrea sa manance cantitati mari. Si sa aveti rabdare, insistenta cu mancarea poate crea stari de nervi si revolta copiilor mici.

Buna ziua.Fetitei mele de 9 luni ii apar incisivii centrali si incearca sa sparga gingia de vineri , deja azi e a patra zi.A facut un pic de temperatura pana aseara cand a facut 38,5 iar de azi de dimineata face 39 si a scazut cu paracetamol la 38,4 – temperaturi rectale.Ce ma sfatuiti sa ii mai administrez ? Cum pot scadea febra mai bine ?

Buna ziua.Am un baietel de 7 luni care de sambata a inceput sa faca diaree:sambata 4 scaune,duminica 3,luni 4,azi marti 5)..mentionez ca de luni ii dau sumetrolin la 12 ore si calciu carbonic care il termin in seara asta..pana acum calciul carbonic nu a facut nimic…iese in continuare moale…ce ar trebui sa ii mai dau???Va multumesc

Temperatuta se scade atat cu paracetamol (oral sau supoztoare) cat si cu ibuprofen. Dozele si frecventa de administrare este bine sa vi le prescrie medicul (in functie de greutate si de valorile febrei).

Daca copilul ajunge la temperaturi de 39 de grade, este bine sa fie vazut de un pediatru putand fi vorba despre o boala (viroza de ex) si nu neaparat despre eruptia dentara.

Buna ziua, Am un baietel de 8 luni si pana acuma nu i-a dat nici un dintisor, insa de 2 zile ii curge nasucul apos mai mult, si e foarte agita, aseara a facut putina febra adica 38 cu 3 dar i-am administrat nurofen si a revenit la temperatura normala. Oare sa fie vorba de dintisori sau e alt ceva? Mentionez ca mananca bine nu-mi refuza nici lapte nici mancarea solida, Multumesc.

Buna seara!fetita mea in varsta de 3 luni isi suge pumnii de 2 saptamani si saliveaza excesiv, astfel incat imi vine sa cred ca ii vor iesi dintisori. si mai mult, seara face cate o criza de plans de 1-2 ore incat adoarme plangand. Si suzeta nu ii e suficienta, si-o impinge in gura ca si cand nu e suficient de mare.Si e foarte agitata si ziua si noaptea.Sa fie din cauza dintisorilor???

Buna seara. Am si eu o intrebare baietelu meu de 8 luni a fost diagnosticat de catre doctorita noastra de familie de guturai, a spus sa ii dau vitamina C si in nas sa-i pun Vibrocil ideea este ca de 6 zile nu sa vindecat nasucu tot ii curge si seara abia doarme.si pe deasupra nu sta deloc sa ii curat nasul abia pot sa-l ating, Ce alt ceva as putea sa-i mai dau? Sunt alte picaturi de nas mai bune? Multumesc!

Buna seara.Povestea mea este mai lunga…la inceputul lunii august a inceput sami faca febra repede repede a doua zi am fost la doctor pediatru in spital unde mia diagnosticat copilul cu rosu in gat dandumi tratament cu ampicilina injectabil si aciclovir…vorbind cu medicul de familie sa nu traumatizez copilul cu injectii mi sa prescris cedax…am urmat tratamentul dupa 4 zile copilul meu a facut febra din nou continuand cu febra inca 4 zile unde am ajuns in urgenta internandune…neam externat dupa 3 zile…apoi dupa 4 zile mia facut febra de 39.4 rectal…ajungand din nou in urgenta si internandu-ne 7 zile. in ziua in care am fost externate la 4 ore distanta copilul meu a facut febra din nou 39.2 pana in prezent,tin sa precizez k in spital i sa administrat ampicilina si cortizon…since sun disperata nu mai stiu incotro si de cine sa ascult un medic pediatru mia spus k este de la dinti…ce ma sfatuiti.multumesc din suflet astept cu nerabdare un raspuns de la dumneavoastra. ma numesc Negreci Elena.

buna ziua!
am si eu un baiat de 1 an si 2 luni si are scaun de 2-3 ori pe zi dar nu prea cosistent nici prea moale este exact ca mustarul
i-am dat smecta si eubiotic la cererea medicului dar nimic MENTIONEZ CA A TINUT SI UN REGIM ALIMENTAR ADICA A PAPAT O ZI INTREAGA NUMAI OREZ CU MORCOV SI A DOUA ZI A FACUT NORMAL DAR AM INCERCAT SA II BAG SUPITA DE LEGUME CU PUI SI IAR A INCEPUT SA faca moale?care sa fie cauza?sau este normal cum face?>va rog sa imi raspundeti

Buna ziua, am un baietel de 9 luni si nu are nici un dintisor insa de 2 zile este agitat gingiile ii sunt umflate dar nu sunt foarte albe iar de linisti nu pot decat cu ibalgin, oare sa ma ingrijorez ca pana acum nu are nici un dintosor? oare de acuma sa ii ese, de asta sa fie asa agitat? problema este ca el are si o sensibilitate la urechiuse (inceput de otita cum a spus doctorita noastra de fam.)si am pus otipax si nu a trecut si am mai incercat si otocalm care a fost mai bunicel. Este posibil sa fie din cauza urechilor? De mancat imi mananca si lapticu si solida.
Multumesc!

Buna ziua.am un baietel de 11 luni jumate si pana acum doua zile ne-am confruntat cu febra si diaree timp de 3 zile,intre timp au iesit doi dintisori de sus,doua zile nu mai avut febra,si acum iar are 38.4…oare ii mai iese un dinte sau poate fi altceva???diaree acum nu face,e doar agitat si are febra.Sfatuiti-ma ce sa fac!
Multumesc!

Nu exista "inceput de otita".

Daca medicul de familie suspecteaza otita, trebuie sa va trimita la un consult la ORL sau la medicul pediatru care va vor prescrie tratamentul adecvat.

Eruptia dentara la 9 luni nu este ceva neobisnuit. Desigur este bine ca baietelul sa fie consultat, de preferinta de un pediatru.

buna seara. povestea mea este mai lunga. totul a inceput in urma cu o luna cand fetita mea in varsta de 2 luni si 3 saptamani a facut rosu in gat. am fost la pediatru si ne-a dat cedax,nurofen.reflor,spray sterimar pt nasuc. tratamentul a durat 5 zile.febra inainte de tratament a facut cel mult si o singura data 38.0. in ultima zi de tratament am mers la control unde mi-a zis ca este bine gatul si mi-a dat aerius sirop si vibrocil pt nasuc inca 5 zile.in tot timpul acesta copilul fiind agitat, nu prea manca(este hranita artificial cu formula nan1 de la 2 luni cand am ramas fara laptele matern).la 2 zile de la terminarea tratamentului cu cedax am vazut ca gatul fetitei tot rosu era si ne-am dus pt a treia oara la acelasi pediatru care mi-a zis ca a luat din nou acel virus sau bacterie ce a fost si mi-a dat din nou antibiotic claritromicina,reflor,aciclovir si mi-a recomandat aerosoli cu gentamicina,acc si ser fiziologic.la vremea aceea aveam vreo 2 saptamani de cand ii dadeam fier fetitei cate 10 picaturi pe zi la recomandarea medicului pediatru de familie.la a doua reteta cu antibiotic deja mi s-a parut foarte mult pt un copil atat de mic si nu i-am dat decat 2 doze din tratament dupa care am inceput sa merg la alti medici care unu mi-a zis sa ii bag supozitoare paracetamol 3 zile dimineata si seara si sa ii curat nasul cu colargol ca nu era nevoie de atata antibiotic, apoi am mers la un alt doctor care mi-a dat pt perioada de convalescenta isoprinosine, vitamina c,si colargol pt nasuc. i-am administrat supozitoarele 3 zile, i-am dat si isoprinosine 3 zile, si vitamina ctot vreo 4 zile cate 5 picaturi.aerosolii nu i-am facut si nici tratamentul cu antibiotic recomandat a doua oara.toate astea pana cand a revenit in oras pediatrul in care eu am incredere. m-a certat un pic ca i-am dat atatea medicamente si in mod special fierul.la vremea aia copilul deja nu mai vroia sa manance aproape deloc.bea doar foarte multa apa.3 zile i-am dat laptele fortat cu seringa apoi usor usor dupa ce nu i-am mai dat decat vit d3 a inceput sa manance mai binisor .in tot timpul asta ce m-a ingrijorat pe mine au fost scaunele care le avea si inca le are cam moi.unele sunt lucitoare si in rest normale,altele sunt moi ca acuarelele se vad si putin consistente, nu apa dar sunt moi. nu sunt dese cel mult 3 pe zi cateodata si doua.medicul in care eu am incredere mi-a dat sa ii dau niste bilute homeopate phytolacca cate 3 de 3 ori pe zi pt ca se si balona foarte tare si o durea burtica avand gaze.la vreo doua zile dupa tratamentul cu bilute ii mirosea gurita a acru si nu doar cand ragaia tot timpul si asta a durat vreo doua zile.acum avem o saptamana si un pic de cand am terminat cu toate ii dau doar colief pt colici si vigantolul. am facut exudat in gat, urocultura, coprocultura, coproparazitologic, ex general urina si toate au iesit bine.nu are copilul nimik dupa analize. ce ma ingrijoreaza pe mine acum este ca de vreo saptamana este foarte agitata, nervoasa, cu manutele in gura tot timpul, nu face febra dar in schimb are in continuare scaune moi uneori cu mucus si astazi scaunul ei de dimineata a fost cam moale si mirosea a acru. noaptea doarme.dimineata nu prea vrea sa manance in restul zilei mananca ca inainte sa inceapa toata povestea.in greutate a luat bine avea la 3 luni jumate 5,8 kg( am nascut-o cu 3 kg).acum avem 4 luni fara 10 zile. as vrea sa imi spuneti daca este posibil ca scaunele moi si mirosul celui de azi precum si starea ei agitata si faptul ca isi roade manutele mereu poate fi din cauza dintilor?are tenul foarte alb si de cateva zile se imbujoreaza la fata. am citit ca si asta poate fi un simptom pt dintisori
la mana nu se simte nimik pe gingii.

Buna seara,
Am un bebe de 9 luni si o saptamana, va rog sa-mi spuneti ce imi recomandati inafara de vitamina c ,un siropel pentru intarirea sistemului imunitar, acum pe sezonul rece , pana acum mi-a facut de doua ori rosul in gat si odata a avut guturai, si care se poate administra varstei lui.
Multumesc

la mana nu se simte nimik pe gingii.mi se pare ca gingia de sus in fata este un pic mai rosie ca cea de jos si parca albicioasa acolo unde ar trebui sa fie dintii.daca nu sunt simptome de dinti m-ati ajuta foarte mult cu o parere sau indrumare ca nu mai stiu ce sa fac sa inteleg ce se intampla cu ea. in rest in timpul zile daca nu ii este foame sau somn este bine dispusa, rade, gangureste foarte mult, doarme ca pana acum. va multumesc mult de tot pt rabdare si timpul dvs.multa sanatate

buna ziua
am o fetita de 3 luni, la nivelul caninilor este mai umflata zona si un pic la nivelul incisivilor jos. au fost cazuri in care au aparut canini? am si un baietel la care au aparut dintii la 4 luni jumate dar ordinea era ca la carte. multumesc

Puteti sa-i dati preparate din plante gen Septilin, Imunogrip sau altele. Asta nu inseamna ca bebele nu va mai raci.

Cel mai util este sa preveniti boala, cat se poate, prin limitarea expunerii copilului la persoane bolnave.

Daca singura problema este scaunul putin modificat este bine sa mai asteptati si sa urmariti cateva zile. E posibil sa fie afectat de cantitatea mare de medicamente si sa aiba nevoie de cateva zile pentru a se normaliza.

buna ziua,

am o fetita de 6 luni jumatate. nu are niciun dintisor. aseara a facut temp de 39 de grade…i am dat panadol…a scazut la 37,2 insa acum de dimineata a crescut iar la 38.8 si a aparut si diareea.
doctora mi a recomandat sa i dau 3 ml de nurofen si 4 ml panadol, alternativ, la 4 ore. este ok???
ea are pofta de mancare, nu este racita…credeti ca este de la dinti >>>>

va multumesc anticipat

BUNA ZIUA!MA NUMESC SARRAHH SI AM O FETITA DE 1 SI 4 LUNI!ARE MARI PROBLEME CU SOMNICUL!ARE 8 DINTISORI ,2 MASELE SI INCA 2 APROAPE CA AU IESIT!!ACESTA SA FIE PROBLEMA AGITATIEI IN SOMN??MULTUMESC!

Buna ziua, am si eu o problema,fetita mea a inceput sa saliveze de pe la 2 luni, acum are 4 luni, de citeva zile e foarte agitata,saliveaza intens, duce pumnii in gurita, plinge foarte tare si se linistete numai cu Panadol. Am controlat-o in gurita si se vede pete albe si umflaturi ale gingiilor in zona caninilor de jos si de sus. Pot sa iasa iasa caninii primii?mentionez nu mai are nici un dinte. Ce poate sa fie asta? e noarmal?

Buna ziua,
Propolis c echinacea se poate administra la un bebe de 10 luni?
Daca da in ce cantitate si cate zile pe luna, cate luni.
Multumesc.

as vrea sa va intreb daca ii pot da PANADOL seara pt eruptia dentara si cat timp?i am dat ALINAN,12 zile si nu am vazut nici o schimbare,se trezeste des noaptea,plange si doar la san o calmez..o dau si cu CALGEL…nici ziua nu doarme prea bine…va multumesc…are 7 luni si inca nu are nici dintisor..

buna seara..bebelusul meu de o luna si jumatate este foarte agitat de cateva zile si plange foarte tare inclusiv in timpul mesei(ii dau nan 1 si san). azi a avut temperatura 37 cu 7 si i-am dat jum de supozitor.ce ar putea avea?precizez ca nu se strange la burtica da doar din maini si din picioare f tare.

e de ingrijorat ca fetita mea de 7 luni jumatate inca nu i a crescut nici un dintisor?saliveaza de pe la 4 luni,noaptea e agitata,uneori plange si gingiile sunt foarte tari …..

Buna ziua,
Am un bebelus de 6 luni, la 5 luni jumate i-au iesit primii dintisori de jos(amandoi deodata).De 3 zile e f agitat ziua si noaptea a inceput sa se trezeasca foarte des si plangand (inainte se trezea de 2-3 ori pentru papa si somn in max 15 minute). La masa de la ora 9-10 dimineata el deja papa cereale cu lapte pe care de 3 zile le refuza si vrea numai san. Sunt dintisorii (ginigia e destul de inflamata si de salivat nu mai spun) sau ar trebui sa mergem la pediatru? A doua intrebare ar fi daca la 6 luni ar trebui sa se trezeasca de 2-3 ori pe noapte sa manance?

Daca gingia este inflamata, este de asteptat sa doreasca sa stea doar la san, cateva zile.
Dupa 6 luni nu mai este necesar sa manance de 2-3 ori noaptea. Puteti incerca sa-l alaptati mai des pe perioada dupa-amiezii si serii pentru a vedea daca se mai trezeste asa de des.
E posibil sa vrea la san noaptea doar pentru linistire. Acesta este cazul atunci cand suge putin si adoarme.

Buna ziua,
Fetitei mele in varsta de 2 ani si 4 luni ii erup ultimii molari temporari. Am observat insa ca cel din stanga sus are 5 "colti" si nu 4, cum e normal, al cincilea fiind undeva lateral spre interiorul gurii. Fetita nu pare a fi deranjata de acest lucru (in afara de disconfortul standard al eruptiei maselelor). Ar trebui sa ma ingrijorez? Sau sa astept sa iasa si cel din dreapta pentru a vedea daca iese la fel si sa mergem la un ortodent? Restul dintisorilor pot spune ca au iesit " ca la carte" pana acum.
Multumesc,

Buna ziua!
Am un baietel de 7 luni,incisivii de jos iesiti de la 5 luni si jumatate,iar acum observ ca-i ies incisivii superiori laterali si stanga si dreapta.Este in regula, pt. ca stiu ca regula e sa iasa cei frontali primii? are gingia putin inflamata si in locul celor frontali, este posibil sa-i iasa toti 4 aprox. odata?
Multumesc!

Buna ziua,
Fetitei mele de 2 ani si 4 luni ii ies ultimii molari 'de lapte', doar ca cel din stanga sus are 5 'colti' in loc de 4, al cincilea fiind intr-o parte spre interiorul gurii. Ea nu pare a fi deranjata foarte rau de acest lucru (in afara de disconfotul normal cu care ne-am obisnuit cand ii apare vreun dinte). Pana acum, toti ceilalti dinti au iesit ca la carte. Ce ma sfatuiti? Sa mergem la un ortodent ? Exista riscul sa afecteze cumva maxilarul sau dintii permanenti? Multumesc

Buna ziua!
Este ok sa-i iasa copilasului incisivii laterali superiori inaintea celor frontali? Cei laterali au spart deja iar gingia in zona incisivilor frontali este inflamata.Exista posibilitatea sa iasa toti 4 aproximativ in acelasi timp?

Buna ziua! Si fetitei mele i-au iesit incisivii laterali de sus inaintea celor centrali. Nu cred ca e vreo problema. In schimb, la baietel i-au iesit si 5 dintisori odata (incisivi), asa ca, orice este posibil!

Buna ziua,
Am un bebelus de 3 luni si jumatate. acum invatam sa nu ne mai trezim noaptea ,ultima masa o avem in jurul orei 23:00. A avut 2,700 kg la nastere iar acum are 6,500 kg. Totusi mie mi se pare ca mananca prea putin cantitatea totala intre ora 07:00 si 23:00 este de aprox 650ml.Mancam doar lapte prad o data la 4 ore.Credeti ca mananca suficient? Daca trage vanturi in timp ce mananca,plange si nu mai vrea sa termine masa…

Buna seara.

Baietelul meu de 1 an si 10 luni a avut acum 2 saptamani eruptie la un canin sus ( marti)urmata dupa 2 zile de eruptie la o masea jos( joi).
Din seara celei de a doua eruptii a fost cu "un pic de rosu in gat" , nas curgator si tuse productiva insa ne-am pus pe picioare cu osccilococcinum .. in patru zile era doar cu o tuse usoara … insa timp de o saptamana a avut scaune moi sau diarie ( 8 scaune/ zi a avut sambata asta) totul culminand cu o alta eruptie la un canin sus (duminica asta).
In ultimele 3 zile seara face febra cam 38- 38,6 grade cel mai mult. Incepand de duminica ( dupa a treia eruptie) scaunele s-au stabilizat , face cam doua pe zi si bine inchegate, insa nu inteleg de unde febra.Ii dau in continuare regim: ceai de menta, mar copt cu cereale, piure de radacinoase cu piept de pui de tara fiert separat si supa de morcov).

La sfatul pediatrului am facut azi coprocultura insa dureaza cateva zile pana avem un rezultat. El este vioi insa am observat un obicei capatat recent: se intinde pe jos si isi sprijina capul de o mana, daca il iau in brate isi preseaza obrazul de umarul meu si ma nedumereste faptul ca isi apasa obrazul unde au iesit ambii canini si maselele.

************************************
Inca mai dor dupa ce deja sunt iesiti din gingie?
Dupa ce strapung gingia e normal sa fie febril ?
********************************************

Il alaptez la cerere si mi s-a spus ca laptele ar putea fi o cauza a stomacului lui deranjat, ar fi plauzibil? (eu am trecut printr-un soc emotional care mi-a provocat menstruatia cu o saptamana mai devreme si 2 zile in care nu am mancat si nu am dormit plus stomac deranjat in urma cu doua saptamani ( luni- miercuri), la el au inceput problemele digestive de joi dupa ce eu eram deja cu scaune normale.

*********************
Tratamentul luat de mine respectiv furazolidon ( 3 /zi), hidrasec ( 2 /zi)si eubiotic ( 3/zi) a trecut in lapte si i-a provocat deranjul la burtica?
************************

Pentru raceala lui i-am dat 3 zile cate o fiola de oscilococcinul seara, 3 zile humex pentru tusea productiva pe care a avut-o de la inceput si debridat pentru reglarea tranzitului. Am incercat si hidrasec dar am renuntat pentru ca l-a vomitat. Dupa ce s-a pus pe picioare cu raceala am incercat sa tinem sub contol diarea, am renuntat si la debridat pe care il banuiam ca il deranjeaza la burtica, eu am mancat lucruri care constipa, bebele avea regim si a continuat sa suga la cerere.

****************************
Sa mentinem regimul alimentar si saptamana asta ca sa nu revina problemele digestive eventual sa incercam iaurt desi la mine a recidivat stomacul dupa el?

Multumesc.

buna am si eu o intrebare fetita mea are 6 luni jumatate planga face febra doar nopatea dar febra mare peste 39 rectal.Mentionez ca nu e racita nu are rosu in gat pt k i a trecut a avut si i am dat tratament si de o sapt se simte bine in privinta asta cAND FACE FEBRA ARE SI DIARIE DAR DIARIE ARE SI IN TIMPUL ZILEI.E NORMAL,POATE SA FIE DE LA DINTI PT CA STIU CA DE LA DINTI NU SE FACE FEBRA ASA MARE.VA ROG SA MI SPUNUETI DACA E NEVOIE SA MERG LA MEDIC.

Buna ziua,

Baietelul meu are aproape 1 an si are 8 dinti si doua masele.

Ar trebui sa imi fac probleme ca sunt prea multi?

Multumesc

baietelul meu are 6 luni dar am probleme foarte mari cu mincarea…de la 3 luni el maninca foarte putin si nu adauga sau adauga foarte putin…intr-o luna de zile adauga undeva 200-300 grame dar luna aceasta nu a adaugat nimic…numai stiu ce sa fac si cu ce sa il ajut…abia de ii dau cu sila 30 gr lapte,il hranesc artificial,am schimbat si laptele si nu vrea nimik sa manince…am fost la diferiti medici dar nimeni nu il poate ajuta cu nimic…

buna ziua,

fetita mea de 1 an si 9 luni are nopti agitate, geme in somn si nu stiu daca sa pun acest lucru pe seama faptului ca in continuare ii sparg masulute (doar ce i-au aparut caninii toti 4 in paralel) sau daca alta este cauza. geme fara sa planga, insa atunci cand se termina episodul de gemete incepe sa planga..nu i-am dat cu gel pentru ca daca o trezesc plange si nu mai adoarme vreo 2 h…nu i-as da panadol/ibuprofen pt ca a avut transaminazele marite…ce trebuie sa mai iau in calcul?

ce ma sfatuiti? multumesc anticipat!

buna ziua am si eu o intrebare am o fetita de 11 luni si nu ia iesit nici un dintisor si nici nu da vreun semn ca iar iesi ar trebui sa imi fac griji ca pana acum nu iau iesit dintii?

Buna ziua! Copilul meu are un an si o luna, are 8 dintisori, dar cam de o luna jumate i s-au umflat gingiile la maselute, si sus si jos, in ambele parti. Gingiile sunt umflate, tari, numai ca in stanga sus, gingia este mai moale si de culoare movulie, este singura care difera de celeleate umflaturi, celelate avand culoarea rozalie, normala.. Vreau sa stiu daca este normala aceasta situatie, daca nu este vreo problema cu maseluta. multumesc anticipat pt raspuns.

Buna ziua,

Am citit toate postarile si n-am regasit raspunsul dorit, asadar va adresez o intrebare. E normal sa iasa intai o maseluta unui bebelus de 4 luni? Se simte clar un colt iesit, si fetita mea e doar un pic mai agitata ca de obicei, nu are febra, ci doar saliveaza mult!Multumesc!

Buna ziua. Va rog mult sa ma ajutati cu un raspuns. Baietelului meu i-au aparut primii dintisori de jos la 6 luni jumatate. Acum are 10 luni jumatate si nu i-a mai dat inca nici un dintisor. Dar ce ma framanta pe mine este ca eu de mica nu am avut un dinte in fata sus, nici macar pe cel de lapte. Se poate mostenii si la el? Multumesc mult

Avem un bebelus de 3 luni jumate,de o saptamana este foarte agitat,nu prea vrea sa manance, imi scoate biberonul cu limbuta,isi baga pumnul in gura, saliveaza mult,pe gingia de jos am vazut un punctulet alb,sa fie dinte?
De mancat mananca foarte putin zic eu, mananca intre 600-750 ml/zi,bea lapte Nan,dar este un chin cand mananca, plage, scoate biberonul, deci cu chiu cu vai mananca.
Acuma are 5400 g lungimea 57, sa nascut la 38 sapt cu 2500g lungimea 49,sta bine cu greutatea, se incadreaza in limitele normale?
Pana la 2 luni a mancat foarte bine, aprox. 500-750 ml/zi, de la 2 luni a venit chinul, nu prea vrea sa manance, plange cand il pun in pozitia de ai da sa manance, mananca un pic plange, il calmez, mai mananca un pic, tot asa.Acuma de o saptamana mananca si mai rau, dar am pus seama pe faptul ca ii ies dintii.
Asa sa fie oare?

buna seara sau dimineata am si eu o problema am bebelusul de 9 luni nu ia dat incA nici un dintisor nu are diare a avut febra 39 cu 4 cea mai mare gingia o are foarte inflamata si plange foarte mult ce as putea sai mai fac eu banuiesc k din cauza dintilor sunt

bebelusul e dezvoltat bine. dar problema cu plansul nu cred ca e de la dintisori. poate un rosu in gat, poate o rana in gat. si simpla pozitie de mancare ii creeaza frica. duceti-l la un control.

Fetitei mele in varsta de doi ani si jumatate ,nu i-a aparut unul dintre canini,respectiv caninul de pe mandibula stinga jos,in schimb incisivul de langa este mai mare fata de ceilalti incisivi,poate fi o problema majora la aparitia dintilor permanenti?
va multumesc

Buna seara.Fetita mea are 4 luni si 5 zile si de aprox 2 sapt au inceput sa ii iasa maselutele de jos.este normal?

Buna ziua. Va rog mult sa ma ajutati cu un raspuns. Baietelului meu i-au aparut primii dintisori de jos la 6 luni jumatate. Acum are 10 luni jumatate si nu i-a mai dat inca nici un dintisor. Dar ce ma framanta pe mine este ca eu de mica nu am avut un dinte in fata sus, nici macar pe cel de lapte. Se poate mostenii si la el? Multumesc mult.Raspundeti-mi si mie va rog
Răspundeţi

Buna,am o fetita de 8 luni,am nascuto cu o greutate de 3200 gr si acuma are 7200,a luat f putin in greutate deoarece refuza tot timpul sa manance suficient…am inceput diversificarea la 4 luni si manca 3 mese diversificate pe zi,nu cantitati mari dar era ok..am fost la nenumarati medici ,am repetat tot felul de analize dar toate au iesit ok,ultima data iesind o usoara anemie…fe=5.5,de o sapt am observat ca ii iese primul dintisor jos si de atunci refuza mancarea solida,lapte bea prea putin suge la san cate putin si seara bea un biberon cu 90 ml,am fortato sa manance si acuma tot ce ia in gurita si e soloid vomita…stiu ca am gresit fortand-o,dar de disperare am facut chestia asta..cum sa fac sa revina la normal.va rog sami dati un raspuns.va multumesc

Buna ziua! am un baietel de 1an si 5 luni,caruia i-au aparut in mod normal primii doi dinti de jos apoi primii doi de sus. de atunci jos nu i-a mai aparut niciunul,in schimb,sus i-au aparut masele,apoi iar dinti si iar masele. de ce jos nu mai iese niciunul??

buna…eu pot sa te ajut daca vrei…trimitandu-te la dr ana culcer din bucuresti….este un pediatru extraordinar. ea te poate invata,,,,zeci de copii sunt vazuti de dansa zilnic. are foarte multa experienta. multi sunt pediatrii dar putini sunt buni cu adevarat..si pe mine m-a ajutat enorm de fiecare data si a avut dreptate…mergi cu incredere..0769058760 este numarul unde se fac programari luni si miercuri ora 17-19 ….sa iti traiasca fetita si sa fie sanatoasa

Buna ziua.Am un baietel de aproape 3lui.mi-afacut febra 39,9si m-am dus cu el la pediatru unde a constatat k e vorba de o viroza.Mi-a dat amoxicilina suspesie de 3ori pe zi si eferalgan tot de 3ori pe zi.li-am dat 2 zile tratsmentu dar vad k febra tot are 38.veea ce ma ingrijoreaza.Imi puteti spune ce sa fav?O sa-i treaca febra?E si foarte somnolent si nu mananca k si inaintr.Va multumesc

febra trece greu, ajuta-l cu supozitoare pentru scaderea febrei…paracetamol o jumatate sau novocalmin tot o jumatate. trebuie ajutat ca sa ii scada febra si dureaza mai multe zile pana isi revine. e somnolent si fara pofta de mancare de la raceala, e ceva normal. poti sa ii mai dai cate o fiola de oscilococcinum pe zi timp de 3 zile. e homeopat( ceva naturist) si nu are ce sa ii faca rau din contra ii creste imunitatea. daca ii creste temperatura mai mult de 38.5 atunci sa sunati iar doctora sa ii spuneti. dar sa mai aibe 38 temperatura cateva zile e normal pentru ca lupta organismul cu virusul racelii

Buna seara, bebe meu are 1 an si 4 luni, primul lui dinte a iesit la 4 luni, acuam incerc sa-l spal pe dinti cu periuta si paasta si nu prea se lasa, cel putin cei 2 dintisori superior din fata in spale lor are o pata maronii, i-am dat cu perie si tot nu se ia, s-ar putea sa aiba carii??

Bebe in ultimu timp nu prea vrea sa manance mancare solida, sau lapte inca il alaptez, incerc sa i dau fructe sa aiba pofta de mancare si vitamine si tot nu prea vrea mananca 2 sau 3 lingurite la fiecare masa, oare are nevoie de mai mult calciu, ??/ am incercat sa-l intarc si plange toata ziua si nu mananca nimic ca vrea ztizti, ??

ma ingrijoreaza dantura, oare e dantura proasta din lipsa calciuliu, a vitaminelor nu mai stiu ce sa-i dau…

Buna ziua,

Fetita mea de 2 ani are 6 dinti si 2 masele.
Ar trebui sa imi fac probleme ca ii ies atat de greu dintii?

Multumesc

Buna ziua,
Am un bebelus de 7 luni care a inceput cu salivatul si durerile de gingii de pe la 5 luni, insa abia acum la 7 luni i-a aparut primul dintisor..daca pana acum se trezeza de aprox 4 ori pe noapte ca sa pape acum se trezeste si mai des si nici un timpul zilei nu doarme prea mult..sa fie de la dinti sau ce as putea face ca sa nu se mai trezeasca asa des noaptea?

Buna ziua. Va rog sa ma ajutati in următoarea problema. Am o fetița de aproape 11 luni, 8,300 kg care are un somn foarte agitat noaptea. Se trezeste plangand si o apuca tipatul daca nu o iau din patut. uneori se calmeaza atunci cand o iau in brate sau in pat, alteori nu. Încă mai papa de 2 ori pe noapte lapte praf, cam 200 ml cumulat. Am încercat sa-i scot mesele de noapte cu ceai, dar nu am reușit. inca perseverez. La suzeta a renunțat singura de câteva zile, pur si simplu nu a mai vrut-o. Dar somnul agitat il avea si atunci, dar se linistea mai repede cu suzeta. posibil sa viseze urat sau sa fie de la eruptia dentara?Menționez ca are gingiile inflamate si somnu, agitat durează de ceva timp. Multumesc anticipat!

buna ziua, fetita mea are 11 luni si nu are nici un dinte…gingia este umflata si alba de vreo 3 luni, dar nimic pana acum…in rest se dezvolta normal…a inceput sa vorbeasca (repeta cam tot ce spunem noi), merge singurica, pricepe tot ce-i spunem…mentionez ca este alaptata inca, dar mananca si mancare solida.Este f mancacioasa, are o greutate de 10 kg si jumatate si 77 cm (s-a nascut cu 3 kg si 49 cm).
Si inca ceva…ziua doarme cam 2-3 ore, iar noaptea se tot trezeste…nu pot sa-i scot lapticul de noapte nicicum…ce sa fac??

Buna ziua,
Am o fetita de 2 ani si are doar 6 dinti si 2 masele.
Am fost la dentist si are gingia intarita.
Pot face ceva care sa o ajut sa iasa mai repede.
Multumesc.

am uitat sa va spun ceva in legatura cu somnul…de cand am nascut-o si pana la 4 luni, imi dormea toata noaptea, la 4 luni a luat un virus si mi-a facut 3 zile febra si a avut diaree 1 saptamana, pediatra ne-a dat injectii si de atunci se trezeste noaptea din ora-n ora, cateodata suge, alteori vrea doar sa ma simta langa ea. Datorita faptului ca o alaptez, a refuzat biberonul si suzeta mereu. Va rog, sa-mi spuneti cum sa procedez. Va multumesc!

Eu am nascut peste termen la 41 de saptamani si 4 zile normal cu nastere provocata un baiat de 3,5 kg.acuma are 10 saptamani e perfect sanatos.nici colici nu a avut decat 3 saptamani.eu banuiesc ca ii ies dintii.isi baga pumnu in gurita si si suge.saliveaza mult si e un pic agitat.in schimb m-am uitat in gurita lui si jos are 2 patratele albe ca 2 besici.e posibil sa ii iasa asa devreme?)

Buna ziua.Am un baietel de 2 ani si de la un an a inceput sa i se macine dintii din fata,am fost la un stomatolog si mi-a zis ca asa sint din radacina si nu pot sa-i fac nimic pina nu se vor schimba.Puteti sa-mi spuneti care-i cauza?

buna ziua am un baietel kre peste cateva zile face 6 luni si ii da caninul este vre-o problema?de mancat imi mananca bine este vioi decat lapticul il mancam uneori cu intrerupere nu mia facu febra a fost vazut de medicul nostru si a zis ca este bine,

buna ziua.Am un bebelus de 3 luni si de 3 zile e foarte agitat,baga manuta in gura,saliveaza foarte des si plange foarte tare oare sa o doara gingiile sau sa fie altceva?.

Buna ziua .am un bebe de 2 luni si 3 saptamani.de vreo 2 saptamani saliveaza mult si isi baga manuta in gura si in plus am vazuf jos pe gingie 2 patratele ca doua besici.luni am fost la vaccin si la controlul medicului mi-a zis ca pe la 4 luni jumate sa ne asteptam la dintisori.a doua zi dupa vaccin a facut temperatura si cam tot de atunci are diaree si e agitat.nervos.mereu isi baga pumnul in gurita si isi musca buza de jos.inainte nu lua suzeta iar acum o molfaie cu nervi.i-am masat gingia cu degetul meu dar ma musca imi strange degetul cu gingiile.e posibil sa iasa asa devreme sau mai induram o luna jumate la spusele medicului?

buna ziua, fetita mea are 3 luni si a avut o perioada in care nu a mancat sau mai bine zis o perioada in care mananca f putin si este iritata, uitandu-ma in gurita ei am observat ca-i creste un canin de sus dreapta, este o problema? va multumesc

fetita mea are un an si 4 luni,are jos 2 incisivi centrali sus are 2 incisivi laterali si doua masele sus,care paoate fi cauza?

buna ziua fetita mea are 1 an si 3 luni i-au dat canini in urma cu 2 zile a facut febra….si de atunci refuza orice fel de mancare….inafara de san si mai bea si lapte cu biberonul.acum se simte bine e vioaie dar a slabit.ce ar trebui sa fac sa aibe iar pofta de mancare?

Buna seara,
Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat. Bebelusul meu are 8 luni (implinite azi) 74 cm si doar 7,400kg.De apox 1 saptamana nu vrea sa manance, refuza mancarea solida. Cauza este aparita primilor dintisori, se vede gingia inflamata si dintisorii.
Nu stiu cum sa procedez, am inceput sa imi pierd calmul si deja fortez copilul sa manance, stiu ca nu e bine, dar ma lasa nervii.
Sunt ingrijorata ca e slabut, probabil de asta reactionez asa.
Spuneti-mi ce sa fac daca nu deschide gurita, insist putin, daca chiar nu deschide ce pot sa fac? ii dau laptic (praf) in loc de masa diversificata?

Multumesc anticipat!
Numai bine!

buna ziua am o fetita de 3ani si 8 luni si la 3 ani jumate a facut otomastoidita dar s-a vindecat complet a fost tratata si dusa la controale i-am facut vaccinul cu prevenar 13 si pt imunitate ii dau ribonumil,dar cam de 5 zile refuza mancarea dimineata si ii miroase gurita si are stari de nevrozitate ,prefera sa manance lapte pe biberon dar nu ii dau ,ca sa manance mancare si ramane infometata si tot nu mananca care ar putea fii cauza ?mentionez ca ea a avut si reflux castroesofagian.va multumesc anticipat pt. raspuns

buna ziua!baietelul meu are 1 anisor si 3 luni.De 4 zile face febra pina la 39,5.pediatrul a spus ca este o viroza si mi-a indicat Viferon de doua ori pe zi+amoxacilin 5 ml de 3 ori in zi.Nelinistita fiind am mers la alt pediatru azi,a 4 zi de febra.Medicul mi-a spus ca poate fi de la dintisori,caci analizele de singe si urina sunt bune.Plus la toate gitul este putin inflamat.Care poate fi cauza??Medicul 2 mi-a indicat Augumentin dupa care mi-a spus ca nu e cazul sa-l dau ,caci analizele sunt bune.Lucrul care il observ este ca ori cu antibiotic ori fara,febra oricum nu-i scade.A aparut si diareea.Ce sa fac ,oare sa fie de la dintisori?

Am un baietel de un an si 2saptamani,abia acum ii apar primi dintisori.Face febra 38,7-39,7,cand creste, cand scade,este asa de o saptamana.Amfost cu el la pediatru si mi-a dat nurofen si paracetamol,dar nu cunosc nici o imbunatatire.Ce as putea sa fac in acest caz?Ce ma sfatuiti?Multumesc.

Buna ziua,
Am o fetita de 1 an si 9 luni, de 4 luni periodic, cam la 3-4 saptamani face febra mare pana la 40 de grade si o tine cam 3-4 zile cu intervale. In aceste perioade uneori are scaune moi, 2-3, apetit scazut, stare de irascxibilitate, durere, nu doreste sa se hidrateze, zona gingiei specifica caninilor este modificata. Am fost la nenumarati pediatrii care ne spun ca nu exista modificari organice, ca starea ei generala este buna si ca aceste probleme se datoreaza eruptiei dentare. Sunt ingrijorata din cauza febrei mari care cede4aza foarte greu si care s-0a soldat ultima oara cu o hemoragie oculara tranzitorie. Dupa 4 luni de chim nu a erupt nici un canin. Mai poate exista un motiv pentru care sa aibe aceste manifestari virulente. Va multumesc. La 1 am si 9 luni are 11 KG. SI 87CM.

Buna ziua,fetita mea de 4luni si 3 sapamai ia aparut o inflamatie in zona caninilor.este posibil sa ii iasa primi canini?

Buna ziua! Fetitei mele are 2 ani shi nu i-au aparut coltii. Unul de de jos debia isi face iesirea in rest nu au iesit nici unul. Este timpul sa ma ingijorezi? Va multumesc.

Buna ziua! Am o fetita de 9 luni careia i-a iesit un incisiv frontal inferior (fara sa aiba febra), iar acum la o saptamana dupa ce l-am descoperit a facut febra 38,5. La 2 luni si jumatate fetita a avut infectie urinara cu coli si orice marire a temperaturii peste 38 imi face griji. Nu i-am facut inca un sumar de urina sa elimin aceasta cauza dar vreau sa va intreb daca dintisorii sunt cauza cat trebuie sa dureze temperatura, mai mult de 24 de ore? Va multumesc, cu stima.

Daniela
Buna ziua. Fetitei mele in varsta de 1 an si 4 luni i au iesit 7 dintisori 4 sus si 3 jos. Mentionez ca primul dintisor i a iesit la varsta de 7 luni si o saptamana. Este dentitia intarziata sau este cumva o lipsa de calciu?

baietelul meu are 2 ani si 8 luni,dar inca nu I-a aparut al doilea set de maselute….ar trebui sa ma ingrijorez?mentionez ca toti dintii I-au iesit m tarziu….

Buna ziua..Am un belesu de aproape 9 luni…pe la 8 luni am observat aparitia primului dinte de jos si peste citeva zile se observa ca va erupe ai al 2-lea, la vedere se observa o liniuta finuta de culoare transparenta insa nu se simte la atingere, dar gingia se simte ca este umflata…problema este ca primul dinte a crescut pruin, cam 2-3 mm atit timp cit al 2-lea dinte a inceput a erupe si gata s-a oprit, nici primul nu a mai crescut si nici al 2-lea nu a mai erupt pina la capat si acus pe 8.09 avem deja o luna de cind a erupt dintele…poate sa fie ceva neinregula cu aceasta?vreo problema? insa este destul de agitat, nu prea doreste sa pape, roade margina la patucul lui, imi roadele degetele si saliveaza si consuma foarte multa apa…

buna ziua asi avea si eu o intrebare ce sa ii dau bebelusului meu sa pape daca are febra din cauza dintilor?are cinci luni si iau iesit deja doi jos de pe la trei luni jumatate e pentru prima oara cand are febra,diversificarea noi am inceput o deja de pe la patru luni va multumesc mult

Buna seara! Baietelul meu are 6 luni jumate si vad ca de cateva zile cam refuza mancarea….azi nu a mancat decat un biberon si jumatate de lapte si un pic de gris…. . Posibil sa fie din cauza dintisorilor? Gingiile sunt tari, saliveaza, scaunul e moale iar temperatura e buna. Ce imi puteti spune? Va multumesc ! GEORGIA

Buna ziua! Bebelusul meu are 6 luni si jumatate si cred ca incep sa i iasa dintisorii. Baga mana in gurita tot timpul, saliveaza , suge buza de jos si nu prea mai vrea sa mai manance mai deloc si e si cam marait.. . Va rog sa imi dati un sfat. Multumesc! GEORGIA

am un bebelus de 7 luni si ia dat primi dinti de linga canini este normal acum ii da si pe al 2 tot la fel

am o fetita de 4 luni jumate si face febra din senin. oare ar pitea sai iasa dinti? are putin gingia inflamta dar nu tare oare dureaza mult pana sai iasa dintisorii daca nu are gingia inflamata tare. febra are 38-38.3 cam asa

I-am dat vitamina D pana la 6luni, de 2 luni m-am oprit. Acum are 8luni si niciun dinte. O fi rahitism? Simt ca am gresit enorm oprind Vigantolul.Ce pot face? Exista analize pt a vedea daca are carenta?

Buna ziua,
Am o bebelina de 9 luni si jumatate si are doar 2 incisivi inferiori care au erupt la varsta de 6 luni si 3 saptamani amandoi odata. Acum ii asteptam si pe urmatorii, dar nici un semn. Ar fi cazul sa ma ingrijorez?

Buna ziua! ! Noi avem 3luni si de ceva zile suntem foarte agitati, pana acum bebe dormea noaptea linistit in jur de 4-5ore de vreo 4zile bebe se trezeste la 3ore sa manance iar in cele 3ore de somn e f agitat.iar in timpul zilei e la fel de ajitat si moftoros.poate fi din cauza dintisorilor?

Buna ziua. Fata mea are 7 luni, primii 2 dintisori i au apatut la 5 luni jumatate, ls 6 luni jumatate incisivii laterali jos si acum incisivii lateralu sus.este vreo pr ca nu ii apar in orfinr?

Buna seara, baietelul nostru are un an si 6 luni si de aproximativ 3 luni se trezeste in fiecare noapte si se foieste 2-3 ore. Totul a inceput cu nopti in care se trezea de 3-4 ori, uneori plangea, se framanta. Cui am mai spus acestea au dat vina pe dinti pentru ca nu are toate maselele. Ii mai lipseste cate una de pe fiecare jumatate de arcada. Intrebarea mea este cat timp dureaza pana se vede maseaua la suprafata gingiei?

Bebelusa mea are 6 luni si are iesiti cei doi dintisori de jos dar acum ii iese un canin,cel din partea dreapta. Este vre-un semn de ingrijorare ?
Mentionez ca nu am avut probleme cu febra sau cu durerile nici la dintisori si nici la canin,doar mancarimi care ii trec prin masaj dentar

buna ziua. am un bebe deaproape 6 luni, i-au iesit dintisorii de jos dar am observatca i-a spart gingia la un canin, in dreapta. nu plange si nici nu are febra dar vreau sa stiu daca e vre un semn de ingrijorare. Va multumesc!

buna ziua. am un bebe deaproape 6 luni, i-au iesit dintisorii de jos dar am observatca i-a spart gingia la un canin, in dreapta. nu plange si nici nu are febra dar vreau sa stiu daca e vre un semn de ingrijorare. Va multumesc!

Buna seara!am o fetita de 5 luni si de 2 zile are diaree dupa ce mananca,in 1 zi a avut si febra 38,5!am fost la medic cu ea,dar nu m-a lamurit indeajuns ca ar fi de la dintisori,a spus ca s-ar putea sa fie si de la altceva!nu stiu ce sa fac!laptele il ia,mancarea solida foarte putin!medicamentele la fel foarte greu,mi-a prescris hidrosec,deleridit,enterol,saruri de rehidratare!daca este din cauza dintisorilor la cat timp ar trebui sa-i treaca?in ce conditii ar trebui sa fie si cat trebuie sa astept pana sa merg la spital

,buna ziua,fetita mea are 11 luni si are 8 dintisori,acum ii ies 4 masele ca sunt f umflate gingiile si are diaree si febra 38,5,este posibil sa fie din cauza maselelor si cam cat tine diareea?

buna ziua. baietelul meu are un an si doua luni,gingia e infamata in zona caninilor,dar ceea ce vreau sa va intreb,ii curge nasucul..(i-am dat picaturi cu sare de mare,i-am facut aerosol,vibrocil picaturi).si nu-i trece,e posibil sa fie din cauza caninilor? multumesc.

Fetita mea are 1 an si 1 luna si pana acum are doar cei doi incisivi inferiori. Primul i-a aparut cand 10 luni si al doilea la 11 luni si de atunci nu i-a mai aparut nici un dinte. Ar trebui sa imi fac probleme? Exista posibiliatea sa fie asa perioade mari intre aparitia dintilor?

buna ziua . am o fetita de 5 luni si 3 saptamani . la 4 luni i-au iesit primii dintosori , cei de jos . acum observ de 2 zile ca este foarte agitata , i s-a albit gingia de sus , iar de azi noapte imi face scaunul foarte apos . ii dau san, iar astazi i-am mai dat niste ceai de menta , si mar cu biscuite . ce i-as mai putea da? este normal sa se manifeste asa? la primii dintisorii nu am avut nici o problema, au iesit fara dureri . multumesc

Buna ziua,
am si eu o fetita de 1 an si 2 luni si are pana acum numai 2 dinti. Nelinistea mea e urmatoarea: i-a aparut primul dinte la 10 luni si cel de-al doilea la 11 luni, iar de atunci, nu s-a mai intamplat nimic. Au trecut, asadar, 3 luni de la aparitia celui de-al doilea dinte..este cazul sa ma ingrijorez?

Buna ziua. Spuneti-mi va rog, ordinea eruptiei dentare ar putea fi un semn al rahitismului…ce alte simptome ar confirma acest lucru la un copil de 1,3 luni? Multumesc.

Buna ziua! Fetita mea are 3 luni si am impresia ca o sa ii apara primul dintisor deoarece este foarte agitat, saliveasa si baga tot timpul getetutul mare in gurita .
Va rog sa ma ajutati cu un stat daca am dreptate sau nu .

Buna seara!
Am o fetita de 10 luni jumatate
Pana acum i au iesit incisivii centrali jos, iar acum pare ca se pregateste un canin tot jos…e posibil asa devreme??

Multumesc

Buna ziua,am o fetita de 9 luni,avem 2 dintisori,problrma noastra e ca de la 6 luni de cand au aparut are o saliva abundenta!schimbam cate 10babetele pe zi,este normal atatea balutd!va multumesc

Buna.
Baietelul meu are 1 an si aprape 2 luni si i-a puscat deja gingia la molarul primar.
Face febra si ii dau nurofen si panadol.
As dori sa stiu daca putem sa plecam in vacanta programata cu el la piscina in cazul in care o sa mai faca febra sau ar trebui sa anulam.
Va multumesc!

Buna ziua. Avem 2 fetite gemene, au 10 luni, uneia i-au iesit 2 dintisori cu doua zile in urma fara nici o prolema, cealalta are fera 38,5 38, 7 rectal, insa nu-mi permite sa vad daca gingia este umflata…poate fi de la dinti sau sa vizitez un medic? precizez ca nu are alte simptome decit fera, dar ese jucausa si vesela. Multumesc!

buna ziua am o fetita de 11 luni e bine dezvoltata dar de 3 zile imi face febra la inceput am crezut ca e racita am mers la medic mia scris tratament a ascultato a zis ca sar auzi ceva la plamani , am ajuns acasa iam dat tratament 2 zile febra aparea din 6 in 6 ore sau la 12 ore aparea si facea pana in 39,6 azi am fost la medic iar si a consultato, rosu in gat nu, la plamani nimic , doar la nas se aude ceva dar probabil ca mucus, a zis medicul ca nu e racita dar se poate sa fie de la dinti ca nu are nici unul se poate febra asa mare la dinti? io iesi mai multi? e mofturoasa agitata mananca mancare nu am problema dar febra ma terorizeaza

COPILUL NOSTRU S A NASCUT CU UN DINTISOR SI DE ATUNCI PANA LA VARSTA DE UN AN SI 2 LUNI SALIVEAZA ABUNDENT.MENTIONEZ CA LA ACEASTA VARSTA ARE 10 DINTI SI 4 MASELE.OARE ESTE BOLNAV.

BUNA ZIUA AM UN BAIETEL DE 1 AN SI 2 LUNI CARE SA NASCUT CU UN DINTISOR SI ACUM ARE 10 DINTISORI SI 4 MASELE SI SALIVEAZA ABUNDENT II SCHIM BARBITELE SI DE 10,15 ORI PE ZI.OARE SA FIE BOLNAV.MULTUMESC

Buna ziua,
Fetita mea de 2 ani, de doua zile are febra 39.1, au inceput sa erupa caninii, pentru cel de sus se vede coltul deja, puteti sa-mi spuneti daca caninii pot fi cauza acestei temp ridicate?
Multumesc,

Buna ziua,
Fetita mea are 3 luni si 3 saptamani si de cateva zile e foarte agitata, saliveaza mult, isi mananca pumnutii si daca ii dau o jucarie simt cum o prinde intre gingii, are momente in zi cand scoate niste sunete ca de scremut (insa nu are probleme cu burtica sau cacuta) ci mai degraba pare a o deranja ceva, dar inca nu i s-a inflamat gingia… e posibil ca eruptia dentara sa aiba loc si fara inflamarea gingiei? Va multumesc

buna ziua! am si eu o problema baietelul are 1 an si 4 luni si are doar 4 dintisori sus si 2 jos , e normal asa?

Buna ziua.am o fetita de 2 ani si 4luni si are doar 4 dinti sus ,4jos si cate o masea in fiecare parte, in patrea de jos una intr-o parte , una intr-o parte si sus la fel. E vreo problema? Imi cam fac griji.Multumesc.

BUNA ZIUA,am o fetita de 1 an si 3 luni pana acum i-au iesit doar 2 dintisori si anume incisivii centrali jos si au stagnat.Nu au de gand sa mai iasa.Gingiile sunt normale.Spuneti-mi va rog daca este cazul deja sa contactez pediatrul.Va multumesc!!!

buna seara fetita mea are un an si 2 luni siare sdoar patru dinti cei de sus si de jos.
..ei au iesit la 11 luni fara o saptamana
..este vreo problema ca nu i.au mai iesit???

Buna seara.Fetite mele au inceput sa ii iasa primii doi dintisori la 4 luni,la 6 luni jumate urmatorii iar la 7 luni alti 2.La 8 luni si o saptamana avea deja 8 dintisori.Acum avem 10 luni si ii iese prima maselutza(are deja un coltisor iesit).Sub gingii i se mai vad inca vreo 2.Intrebarea mea este:Poate sa fie vreo problema ca ii ies asa repede?Este o fetita sanatoasa,vioaie cu chef de nazdravanii :).Va multumesc

Buna ziua va rog frumos daca ma pute-ti ajuta cu un sfat!….fetita mea face acum pe 25 noiebrie 1 an si 2 luni, si inca nu are dintisori, se vad cei din fata doar foarte putin pe ea saracuta o doare si plange… ce putem face ca vad ca nu mai poate ni-ci ea cum so ajut sa-i iasa mai repede?…sau de ce nu iese ? Va multumesc

buna seara… am un baietel de 1 an si 3 saptamani, are 8 dinti in fata patru sus si patru jos si de cateva zile am observat ca saliveaza f tare, tine mana in gura si nu pre are pofta de mancare… am observat ca are gingia inflamata, chiar si in zona unde are deja crescuti dintii… ce ar trebui sa facem.. am fost la doctor si ne-a prescris o substanta pe baza de analgezicde, vitamine, glicerine, etc, insa nu se vede efectul… e normal sa se umfle gingiile peste dintii deja crescuti?care sunt cauzele? care sunt solutiile? multumesc…

Buna ziua , am baietelul de 9 luni si nu are niciun semn de a erupe vriun dintisor , are 11 kg , ii dau calciu, vitamina c si d deoarece ni sa dat de la medic , ca inca nu nu i sa inchis complet craniu , ii schimb mamei mele i-au iesit dintii la 11 luni , sa fie ceva mostenit>?

am un baiete de 19 luni si ii ies primele maselute ,nu mai stiu cu ce sa-l calmez la interval de 4 ore incepe sa se agite si sa planga Cand i-au iesit dintii i-am dat panadol ,dar acum pare ca nu mai are nici un efect.i-am dat 125 de ketof ,dar si acesta pare ca isi pierde efectul la interval de 3-4 ore.Cu ce as putea sa-l ajut pe bebe.De mancat…MANANCA MAI MULTE LICHIDE.

Buna ziua. Am o fetita de 9 luni. A racit, am mers cu ea la pediatru(rinofaringobronsita)…i-am dat tratament. Acum e spre vindecare. Problema este urmatoarea. De vreo luna, a inceput sa manance mai putin, adica de la un castronel de 200 gr de fructe dimineata a scaut șa 170-180(inainte manca cu pofta f mare si era f agitata cand se termina ce era in castron), la masa de pranz mananca cu chin, adicA ca sa fie(nu era fan al legumelor, dar le manca, adica deschidea gura 150-180 gr manca fara probleme, cu colaboarea ei), iar seara de la o banana cu iaurt +20-30 gr cereale cu lșapte. se multumeste cu babana cu iaurt. Tot ce v-am zis pana acum se intamplA de o luna, cam zilnic. Pana acum nu mi-am facut cine stie ce griji dar de vreo 4-5 zile refuza masa de pranz, oricat i-as schimba si i-as varia, dimineata abia mananca 100 gr de fructe si sa zicem ca seara mananca banana cu iaurt ca-i place (dc i-as da merecu biscuite nu le-ar manca cu aceeasi pofta). Tot de o luna gingiile de sus sunt umflate, se vede cum inainteaza dintii, si acum sunt la baza dar tot astept de vreo sapt sa iasa. si nici un gand. De la ce poate fi lipsa asta de pofta de mancare. Imi fac griji si datorita faptuilui ca ea a mancat f bine de la inceputul diversificarii, a acceptat f bine alimentele si deodata nu mai vrea sa manance. Are 9 luni jumatate si 8,5 kg. In ultima luna n-a luat deloc in greutate, s-a lungit cu 2 cm. Aaaa, si zilele astea a dormit destul de mult, mai mult decat doarme ea de obicei.

Buna ziua,
Am o fetita de 1 an si 2 luni si inca nu ne-a iesit niciun dintisor. De cateva zile se trezeste seara la inerval de 1 ora jumate – 2 plangand si cere san. Are gingia umflata la incisivi centrali si un punctulet alb la incisivi laterali. Este normal ca primul dintsor sa iasa la aceasta varsta? Cu greutatea a fost mereu la limita inferioara a normalului.

Buna ziua , am si eu o intrebare referitor la dintisorii? fetita mea are 1 si 3 luni, primii dintisori au aparut la 1 an si o luna si are doi de jos , dar acum am vazut ca nu ii ies dintii din fata de sus , dar cei din parti , de ce nui ii ies corect? ma ingrijoreaza foarte mult.

buna ziua,fetita mea face 3 luni in 6 ianuarie si ii iese o masea in partea de sus,este normal?

Buna ziua! Baietelului meu I au iesit primii dintisori la varsta de patru luni. De la aproximativ trei luni a inceput sa fie agitat noptiile si lucrurile s au agravat cu timpul. Avea perioade foarte lungi in care dormea putin noptile, nu manca bine, era agitat. Perioadele de liniste erau foarte scurte, careva zile dupa care iar incepea " distractia" timp de o saptamana sau si mai mult. De la varsta de un an de cand au inceput sa erupa maselele si caninii e groaznic. Aproape zilnuc e agitat, noptile doarme in reprize scurte, stau numai cu el pe picioare. Se vede ca are dureri si uneori ii dau paracetamol sau ibuprofen dar nu il ajura mereu. Perioadele de liniste sunt de cateva zile dupa care iarasi dureri si agitatie si nesomn o sapramana cel putin.
Ma gandesc cu groaza ca mai sunt patru masele de iesit si cate nopti albe o sa mai facem. O sa incep si serviciul si nu stiu cum voi merge la munca dupa o noapte intreaga nedormita. N stiu ce sa mai facem …suntem epuizati si eu si sotul, cred ca si baietelul…

Buna ziua! Fetita mea are o luna s jumatate ma gandesc ca ii apar dinti plange xiua nu prea doarme..noaptea chiar este foarte linistita insa ma preocupa starea ei ziua…trebuie sa ma ingrijorez? Multumesc!

buna ziua, am un baietel de 1, 5 luni si azi e a 4 a zi cand face febra 37,2*37,5-38,2 depinde, dupa nurofen ii trece, acuma am vazut ca i-a aparut un incisiv jos, peste noapte, e posibil sa mai faca febra din moment ce se vede o bucatica din incisiv? meersiii

Buna ziua,
Spuneti-mi, va rog, la cate zile de la simptomele acestea de febra si scaune apoase trebuie sa ne asteptam sa erupa dintii? Copilul meu (6 luni jumate) are febra (38.3 cea mai mare inregistrata) si scaune apoase (nu mai mult de 2 pe zi) asta de 3 zile deja. O sa mai dureze pana erup dintii? Multumesc

Cate zile poate face febra un copil in perioada eruptiei dentare? Copilul meu are 6 luni jumate si de 4 zile noaptea face febra, e imbujorata la fata si putin mai scancita. In perioadele de febra am observant ca are mainile si picioarele f reci, iar capul f fierbinte. A facut febra pana la 39.2. Imi e teama sa nu urce mai mult de atat. I-am bagat supozitor cu paracetamol in prima faza, dar apoi am zis sa nu abuzez de asta si i-am dat Panadol. Din pacate nu mai doreste sa ia Panadol si nu stiu ce sa ii dau ca sa ii scada febra. Mentionez ca o tin doar in body, in casa noaptea nu sunt mai mult de 20 de grade si in episoadele de febra am recurs si la niste impachetari, dar nu au dat f mari rezultate. Multumesc anticipat pt raspuns.

Buna, as avea si eu o intrebare fetita mea are aproape 8 luni si de 3 saptamani a inceput sa i se umfle gingia de jos, am fost cu ea la pediatru si a zis ca se vede o dunga alba pe gingie si simtomele apaririei dintilor dar deja a trecut 3 saptamani si Inca ñu a iesit nici un pic,Ce pot face sa o ajut sa-i iasa mai repede sa ñu se mai chinuie si nici sa-i dau atatea calmante

Baiatelul meu are 11 luni are 2 dinti jos si acum ies 2 dinti sus.unul a iesit celalalt e doar gingia umflata si rosie.Nu vrea sa manance,face febra pana la 39,6 si isi scartie toata ziua dintisorii.ce ar trebui sa fac?

buna baietelu meu are un an si 5 luni si de ieri a inceput sa refuze absolut orice mancare am reusit sal conving sa manance o sarmaluta dar dupa 3 ore avomitat din nou absolut tot ce a mancat, vomita in continu chiar si apa nu stiu ce sa fac sunt speriata va rog sa ma ajutati. este primul meu copil si nu stiu ce sa fac…

Am si eu un bebelus de 5 luni jumatate si de doua zile face febra 38,2 a ânceput sai curga balutele foarte tare este si agitat pe parcursul zilei noaptea nu pot sai iasa dintisorii

Bună ziua!Am un băiețel de 2 luni jumate și de vreo saptamana este foarte agitat, salivează foarte tare , mănâncă foarte greu ..plânge și țipă aproape toată ziua.. oare sa îi iasă dintisorii? Gingiile nu mi se par umflate am observat însă 2 basicute/puncte albe pe gingia de jos…ce puteți sa îmi spuneti?
Multumesc!

Bună ziua..Am și eu o neliniște(Am un băiețel în vârstă de 1 luna și 3 sapt și am observat de câteva zile în dreptul caninilor este umflat și vizibil knd plânge..Va rog frumos sa mă sfătuiți dacă este cazul sa consult medicul urgent…..de mâncat mananca normal mi sa recomandat laptele dela topfel k nu lam putut alăpta la sân din cauza unor ganglioni ( astp un răspuns va mulțumesc

Am si eu un bebe de 7 luni si cred ca ii ies dintisori. Se infierbanta la maxim 37.8 dar scade si creste foarte mult si repede. Acum e fierbinte, peste 30 min e ok. E foarte mofturos, sta la san dar pentru altceva nu deschide gurita si are inflamata gingia, dar in zona incisivilor laterali. In prima seara i-am pus aproape jumatate de supozitor de novocalmin ca asta aveam in casa, apoi i-am dat sirop nurofen cam de trei ori pe zi. Scaunul e mult mai moale. Uneori geme atat de tare si plange ca nu stiu ce sa ii fac. Cred ca de la oboseala, ca s-a intamplat dupa baie si cred ca apa l-a obosit si mai tare. E normal sa se infierbante asa zi si noapte si sa fie agitat? Nurofenul il mai linisteste dar e greu de administrat ca nu pot sa il pacalesc sa deschida gura. Asa va fi si la urmatorii dintisori sau primii sunt mai dificili?

Buna ziua. Este adevarat ca cut au mai mult calciu in organism bebelusii cu atat le ies dintii mai repede? Bebelusului meu i-au iesit primii dinti la 5 luni si cineva mi-a spus ca cu cat ies mai repede cu atat ii vor cadea mai repede. Este adevarat? Multumesc

buna seara.am un bebe de 6 luni..n.are niciun dintisor.dar in schimb ii sunt albe gingiile in spate la maselute si in partea de sus si in cea de jos..sa fie oare ciuperca?

Buna ziua.Am un baietel de 10 luni si inca nu ia dat dintiosorii.E agitat noaptea si de cand a venit caldura nu vrea sa manance.Saliveaza de cateva luni dar gingiile nu ii sunt rosi sau inflamate.Baga tot in gurita si observ ca il mananca gingiile.Ce pot face? Pana acum a mancat ff bine.Are 11 kg si 78 cm lungime.Tine gurita inchisa cand ii duc lingurita la gurita.Bea doar 3 biberoane de lapte formula pe zi.(200 ml). Sunt ff ingrijorata de lipsa poftei de mancare

Buna seara,
Puteti, va rog, sa ne explicati de ce anume laptele de vaca nu este un aliment potrivit?
Desi nu sunt in situatie , deoarece alaptez, m-ar intereseaza subiectul.Nu inteleg de ce acum 40 de ani era bun si acum nu ? (unchiul meu si majoritatea nou nascutilor a caror mama nu aveau laptic, "pe vremea aia" , asa erau crescuti). Ce s-a schimbat ?
Multumesc,
Angela

avem 1an si 2 luni,nascut prematur la 33 sapt,1740gr. nu avem nici un dinte ,analizele de calciu ok.ar trebui sa ma ingrijorez??

Buna ziua! Am o fetita de 1an si 6 luni si azi noapte a plans foarte tare fara sa o putem linisti , am mers ea la urgente si ne-au spus ca din cauza caninilor e posibil ca durerile de canini sa provoace asemenea dureri? Multumesc!

Buna!bebelușul meu de un an i-am administrat Panadol din cauza durerilor de gingii intr-o seara,iar ziua urmatoare i-au aparut bubițe cu lichid înăuntru…nedandu-mi seama si nestiind cauza acestora i-am dat si seara următoare, aparand mai multe bubițe.sa fie alergic la paracetamol?a treia seara a facut febra 37,6…el avand tot timpul temp.36…va multumesc anticipat!

Buna,baiatul meu de4 luni si 5 zile,e foarte nelinistit plinge mereu, noapte se vircoleste si vrea sa stea doar la sin,saliveaza de ceva timp,dar are vreo doua zile ca trage totul la gurita si ma stringe tare cind il pun la sin sa manince,poate sai iasa dintisorii? ca nu stiu ce sai fac,cu ce pot sal dau ca sai mai aline durerea daca are doar 4 luni?

Buna, am o fetita d 1 an si 3 luni si de 5 zile face scaune moi cam d 3 ori p zi si nu are pofta d mancare ( bea cc 700 ml lapte +cereale apa cam 150ml si o masa d ciorbita cam 200 g sau o banana sau o bucatica mica d carne, nu mananca deloc branza, iaurt ) are doar 9,6 kg si 80 cm…are 4 dintisori sus si 2 jos si mai ii ies 2 ….sa fie oare d la dinti lipsa d pofta d mancare ? Cu grwutatea e bn? Multumesc

Buna, am o fetita d 1 an si 3 luni si de 5 zile face scaune moi cam d 3 ori p zi si nu are pofta d mancare ( bea cc 700 ml lapte +cereale apa cam 150ml si o masa d ciorbita cam 200 g sau o banana sau o bucatica mica d carne, nu mananca deloc branza, iaurt ) are doar 9,6 kg si 80 cm…are 4 dintisori sus si 2 jos si mai ii ies 2 ….sa fie oare d la dinti lipsa d pofta d mancare ? Cu grwutatea e bn? Multumesc

Buna seara! Avem o fetita de 1 an si 4 luni! este foarte agita, refuza mincarea, e pasiva, plingacioasa, nimic nu-i convine, scaune moi si o zi a facut febra. Avem 4 dintisori sus, 4 jos si 2 masele jos. acum i se sparge maseluta de sus. eruptia dentara cauzeaza tot disonfortul sau poate fi altceva?

Buna ziu am un baietel de 1an si jumatate si iau iesit 4dintisori sus si doi jos si doua masele imi fac griji ca cei 2dintisori de jos nu mai ies ce ma sfatuiti

Fetita mea are 8 luni si face febra de 3 zile… Maxim a avut 38.9 …ii dau supozitor si scade. Azi nu a mai facut decat seara. Doctorul pediatru a consultato si nu pare a avea nici o problema. A zis ca poate fii de la dintisori. Dar cat tine febra asta? E normal sa dureze cateva zile? Gingiile inflamate nu stiu daca le are. Aduca nu le observ dar le simt tari si chiar pare alb in unele locuri parca ar fii dintisorii sub gingie. Si baga tot in gurita. De mâncat mănâncă bine…aproape ca inainte dar sta foarte mult la san. Ce ma preocupa e febra. Cat timp durează de obicei febra si cat e de mare? Sa ma preocup daca mai continua febra? Multumesc frumos!

Buna dimineata,stiu ca e tarziu dar am gasit blog-ul dvs din intamplare in timp ce imi leganam fetita care e agitata de vreo 3 nopti.are un an si 2 luni si avem 8 dintisori si 4 maselute dar nu am avut nivi un fel de probleme la nici o erupere dentare.Acum are gingia alba si umflata in partea de jos a maxilarului a facut si scaun mai moale ieri si e cam irascibila.De mancat mananca nu pot sa zic dar are stari de nervozitate iar eu am pus toate acestea be baza caninilor.nu i-am dat pana acum calmante sau geluri ca nu a gost nevoie.Va intreb acum pe dvs sa ii dau ceva calmante?sa ii aplic ceva geluri?Ma simt asa neputincioasa ca nu stiu ce sa fac sa nu o mai doara si sa nu mai planga.

Am o intrebare…fetita mea are 8luni .i-au iesit 2dintisori si la o saptamana a inceput sa faca febra 39-38,5.4zile a facut febra.am dus-o la medic si iau facut analize si au verificat si mi-au spus ca totul e in regula..doar putina infectie in sange care adoua zi era deja mai bune analizele…alte simtome sunt:sevtrezeste des noaptea bea multe lichide…solide nu vrea deloc,e foarte agitata..si a 6zi a inceput iar cu febra..ii curge multa saliva…credeti ca ar fi bine sa merg la un spital sau se poate sa faca atatea zile febra de la aparitia altor dintisori?

Buna. Bebe 2 luni si 20 zile si a iesit primul dinte canin de sus dreapta. Toti 4 din fata de sus si de jos se vad ,se simt in gingie. E mai agitata putin dar nu in toata ziua. Scaunul e mai des nu e diaree. In prima luna la crestere a adaugat 3 cm si a doua luna 4 cm. Ambii parinti, buneii avem inaltime medie. Ce poate fi?

Buna ziua. Bebelina mea are 8 luni si 5 zile si abia i au iesit 2 dintisori. De vreo 3 saptamani nu mai vrea mancare solida, iar daca mananca, mananca foarte putin. Accepta doar laptele cu cereale de orez. Este normal?

buna seara fetita mea de 1an si 7 luni are decat 5 dintisori este normal? ea este foarte vioaie si energica mananca destul de ok consuma lichide multe

Buna ziua, de catrva zile baietelul meu de 1 an si 5 luni arw scaunul cam moale. Nu face lichid e mai mult ca o plastilina moale. Problema e ca sunt foarte stresata si speriata din cauza imbolnavirilor de e-coli a copiilor din Arges eu fiind din Pitesti. Nu are febra si nici nu vomita ba chiar e foarte bine dispus si doarme ok. Am observat insa ca are unele crize de nervi si baga manuta in gura disperat de parca s-ar lovi/scarpina pe gingie si a inceput sa saliveze. La o privire mai atenta am vazut pe gingia de sus ca i-a spart gingia o maseluta insa a iesit doar jumatate si e foarte umflat acolo. Mananca bine nu are probleme ba chiar roade cata o grisina simpla exact pe gingia respectiva. Bea apa destula si urineaza la fel ca inainte. Scaunul moale sa fie din cauza maselutei care trebuie sa iasa toata? Multumesc!

Buna ziua as avea o intrebare … fetita mea are 10 luni si 7 zile si nu i-a iesit nici un dintsor…oare este vre-o problema?mi-e frica sa ju-i iese caninii din martea de jos inainte…multumesc

Buna am o fetita de 1 an si 3 saptamani abia acum ii iese ceva maseluta simteam un colt cu degetu dar ma soerie ceva…de 2 zile nu vrea sa manance nimic bea doar ceai si rar bea lapte pe care uneori le vomita face scaunul foarte moale apos as putea zice, dar are doar 2 pe zi ..ce ar trebui sa fac . Multumesc

Buna ziua! Am o problema si va rog daca se poate sa ma ajutati.
Fetita mea are 11 luni.
De vineri mi a facut febra 38,7/ 38,3/ 38,4/ 38,9… sambata la fel si astazi 39,4 scade si credte intr una 🙁
Joi am fost cu ea la dr de fam si nu avea absolut nimic. De vineri a inceput sa aibe febra. M am uitat in gurita ei si are gingia umflata la canini. Oare cat tine febra asta, deja maine este a 4-a zi 🙁 si nu stiu ce sa mai fac. I am administrat brufen cu panadol la interval de 4 ore. Si am observat la ea ca tot isi da capu pe spate, si l apleaca asa pe spate ca si cum ar avea ceva la gat… nu stiu cum sa ma exprim… insa precizez ca nu are rosu in gat! Va rog sa ma ajutati cu un sfat, sa stiu cat va mai dura aceasta febra a dintilor/ caninilor… multumesc f mult

Bebelusul meu are 9 luni, i-au dat deja cei doi dintisori de jos, cu care nu am avut mari probleme, acum gingia de sus e foarte inflamata si se vede pravtic clar un dintisor doar ca gingia nu se mai sparge. Il pot ajuta cumva sa erupa mai repede? Ii pot da in fiecare seara panadol ininte de culcare, vazand ca se trezeste noaptea plangand? Situatia adta tine de mai bine de doua saptamani. Pofta de mancare nu mai are dar sunt multumita ca bea apa si lapte cu diferite adaosuri. Multumesc anticipat

Buna seara,am un bebelusi de 1 an si trei luni si nu are nici un dințișor ieșit!!!cei de facut in cazul acesta?multumesc!!!0

Copilu meu are un an si patru luni si nu are inca nici un dintisor si nici nu are gingiile unflate sau rosi e doar agitat nu mananca mai nimic ,am fost la pediatru si miau spus sa mai astept.ce sa fac mai astept sau ce e de facut?

baiatului meu ii apar acele bubite albe inainte cu 2 saptamani sa ii iasa un dinte, noi stim apar bubitele apoi asteptam dintele.l

Buna seara , am si eu un băiețel de 1 an.. Are doar 6 dințișori…de aseară e agitat…azi noapte nu a dormit deloc…face febra…in sc ade apoi iar face si tot așa…si scaune dese cam 6 pe zi…ba apoase care se absorb total in pampers ba elimina ce mănâncă ba este mai cu mucus… Credeți ca ar putea fi de la dinți sau trebui sa merg urgent la medic… Este vioi ca de obicei doar ca are scaunele si febra… 🙁 va rog sa îmi răspundeți …mulțumesc

Un raspuns astept. Poate fi problema aparitiei dintilor daca bebelusul meu de 5 luni in ultimele 2 nopti se vircoleste foarte tare. De salivat, saliveaza de pe la 2 luni, gingia nu e umflata, duce totul la gurita, scaunul normal. Tot ce deranjeaza este vircoleala care apare pe la 3 dimineata. A doua noapte era putin mai fierbinte, febra 37,8.Mersi.

Un raspuns astept. Poate fi problema aparitiei dintilor daca bebelusul meu de 5 luni in ultimele 2 nopti se vircoleste foarte tare. De salivat, saliveaza de pe la 2 luni, gingia nu e umflata, duce totul la gurita, scaunul normal. Tot ce deranjeaza este vircoleala care apare pe la 3 dimineata. A doua noapte era putin mai fierbinte, febra 37,8.Mersi.

Buna ziua! Am un baietel de 15 luni si sunt ingrijorata in privinta cariilor. Deja I s-a patat un dintisor. Se mai poate face ceva ca sa nu avanseze aceasta carie?

Buna ziua! Am un baietel de 15 luni si sunt ingrijorata in privinta cariilor. Deja I s-a patat un dintisor. Se mai poate face ceva ca sa nu avanseze aceasta carie?

Baietelul meu are fabra 38,8 si plange foarte tare , nu da semne de raceala dar imi e foarte frica , acum are 7 luni la 5 luni a racit si am stat cu el in spital , de la ce poate fi aceasta fabra foarte mare in zona capului mentionez !!!!

Buna ziua, bebelusul meu de 3 luni si o saptamina are 3 zile de cind are gingia incisivului lateral de jos inflamata si rosie, poate sa erupa acesta primul? Nu e grav daca consecutivitatea este alta?

Copilul meu are 13 luni si are cei o incisivi si 2 maselute de doua zile este foarte agitat si tot cu degetele in gurita este , nu are diaree ba din contra este constipat , ii sunt umflate tare gingiile a facut si febra nu vrea sa manance , doar lapte , . este tare fara chef , ce ar putea aa aiba ii cresc canini sau ce ar putea gi

Buna ziua.
Imi puteti explica de ce se asociaza diareea cu dintisorii? Puiu meu are diaree de 6 zile deja. Medicamentele nu i le pot baga pe gat, mananca fortat dar ia piept mult. Ce pot face sa se opreasca diareea?

Buna ziua!!! Am un baiat de 1 an si 3 luni de 2 zile nu prea mai mananca decat lapte, nu este agitat noaptea (mananca de 2 ori pe noapte lapte), in schimb ziua sta cu manuta in gura, este smiorcait, are gingiile umflate, nu mi-a facut febra, cand ii dau sa pape ziua tuseste pana vomita mancarea. Va rog sa ma ajutati cu un sfat!!! Tusea si voma poate sa fie din cauzadintiilor? Mentionez ca nu are simptome de raceala. Va multumesc!!!!

Am un bebelus de 8 luni si jumatate si la 7luni si 3saptamani io iesit primul dintisor dar al doilea (perechea) inca nu o iesit este normal cat timp trebuie sa treaca intre primul dinte si cel de-al doilea

Bună seara .am un băiețel în vârstă de o luna și 18 zile pe 28 face 2 lunite îmi plânge toată ziua si toata noaptea nu doarme,se înegrește la fata din cauza la plâns ,ii dau espumisan pentru colici iam cumpărat și ceaiuri dar nu cred ca este problema asta pentru ca nu îl calmează deloc astăzi pe zi mam uitat în gurita lui și se vede și se simte ca iar ieși primul dintisor este normal ca la o vârstă asa de frageda sa ii iasă primul dintisor ?

Buna seara!
Baietelul meu are 1 si o luna si nu are nici un dinte,se vede inflamata gingia sus si jos.Medicul de familie a zis ca se vede inflamat la dinti si ca o sa iasa,sa nu imi fac griji…Ar trebui sa imi fac vre-o problema??

Buna ziua! Am un baietel de 4 luni si 2 saptanani. De trei zile ne chinuie eruptia primului dintisor. I am administrat nurofen si paracetamol la nevoie si se vede rezultatul in bine. Ce ma ingrijoreaza este saliva sau secretia nazala. Nu are nasul incarcat dar haraie si nu l lasa sa doarma sau sa manance bine. Ii curat nasul dimineata si seara cu ser si pompita dar e curat insa zgomotul e mare si nu stiu unde se afla si cum pot rezolva problema. I am dat prospan de doua zile si e mai bine insa nu de tot. Ce ma sfatuiti? Va multumesc anticipat.

Buna ziua.Fetita mea de 8 luni are face febra de 39 la un interval de 3 ore dupa ce reusesc sa ii scad febra. Dar cel mai tare ma ingrijoreaza varsatusrile care in 5 ore au aparut de 2 ori imediat dupa ce a fost alaptata ,vomită tot din stomacel . Poate fi din cauza dintisorilor?

Buna ziua.Fetita mea de 8 luni are face febra de 39 la un interval de 3 ore dupa ce reusesc sa ii scad febra. Dar cel mai tare ma ingrijoreaza varsatusrile care in 5 ore au aparut de 2 ori imediat dupa ce a fost alaptata ,vomită tot din stomacel . Poate fi din cauza dintisorilor?

Buna ziua am un bebe de 7l si 3s,acum 11 zile ne a aparut primul dintisor jos,a facut febra 38in acea zi,dupa 3 zile iar febra 39,sacune apoase cam 2 pe zi de atunci a vomitat acum 3 zile toata noptea,de ieri are febra 39.3 pe care o scadem si apoi reapare.am fost la doctor si ne a dat paracetamol si ceva de prevenire a diareei spunand ca probabil are niste virusi,febra are si acum am fost si la urgente aceeasi poveste paracetamol.este normal?cum se distug virusi cu paracetamol?specific ca sunt in uk

Buna seara!Am o fetita de un an si acum ii ies si cei 2 dintisori de sus!Insa am observat ca din gingie ii porneste o bucatica mica de carne!Ce poate fi?Ma ingrijoreaza daca se va trage de la sine sau va ramane asa!Va multumesc mult!

Baetelul meu de 1an si 3luni. Face febra de 3zile si cu scaune moi. Dar am vazut ca ii ese o masaluta . sa fie asta vina ca face febra?e primul copil si sunt foarte speriata.

Buna seara! Am o fetita de 11 luni.I-au iesit dintii de jos si gingia de sus este rosie.Intrebarea mea este: Poate mereu sa aiba tusa copilul din cauza dintilor?Nu reusesc parca sa treaca tusa ca iarasi apare.Va multumesc

Buna ziua. Băiețelul meu are 11 luni și ia dat două maselute.din cauza durerii scrâșnește din dintisori și am observat că și-a măcinat singur un dinte din fata…E o problema in chestia asta? Ce e de făcut?

Am un baietel de 1 an si 2 luni si a inceput sa îi iasa 2 masele.i se vad coltii.de ieri a inceput sa faca febra 39 si diaree.o diaree galben verzui asa ceea ce nu am observat pana acum la el culoarea asta.îi dau calpol si nurofen alternez la 4 ore.e ok?

Buna ziua, bebelusul meu de 7 luni are esiti deja incensivii centrali de jos azi sau erupt incinsivii laterali de sus nu rste o problena ca nu iau esit cei centrali de sus prima ?

Buna ziua! Băiețelul meu face in curand 21 de luni. Are 4 masele ieșite, acum dau semne cum cresc caninii, însă in incisivul lateral dreapta jos nu da nici un semn sa iasă. Nimic nu se vede sau se simte prin gingie. Credeți ca e semn de îngrijorare? Multumesc!

Am o fetita de 1 si 8 luni,mia facut temp 39 cu 4 2 zile la rand,are 7 dinti si o masea jos iesita,mai are 2 masele sus ieşite pe jum,e normal sa faca temp asa mare de la dinti?

Sunt puțin șocată, bebelușului meu de numai 10 luni îi cresc deodată 4 dinți. E normal ?? Sărăcuțul atâta plânge și e foarte mârâit că abia reușesc să îl învelesc.

Buna ziua…am un bebe de 3 luni si 2 săptămâni iar de o saptamana e agitat, are crize puternice de pmans ( il ia si din somn) saliveaza abundent, tot ce prinde baga in gura si se enervează daca ii trag degetelor din gurita . In gingia se observa mugurasii ca fiind albi.mentionez ca am fost la pediatru si e sanatos ( nu face febra nu are scaune moi) de la colici nu prea cred pentru ca de la 2luni jumatate pana acum o saptamana a fost vesel si linistit, s-a observat ca i-au trecut.acuma gingia de jos e putin albicioasa

Buna ziua.am si eu o fetita de 5 luni. Ia aparut de cateva zile in partea de sus a gingiei in zona caninilor , o umflatura alba iar in partea de jos in zona incisivilor tot asa ceva alb ,dar nu prezinta umflatura. Am vorbit cu Pediatra is mi a recomandat tantum verde. Este exclus ca ,canini sa isi faca prezenta acum. Ea este agitata,si cand doarme geme asa iar tot ce prinde ,duce la gurita. De mancat ,mananca 120 de g de lapte praf la 3 ore. Cateodata nu l termina. Este cazul sa imi fac griji?

Buns ziua , am si eu o fetita de 5 luni . De cate zile ia iesit in partea de sus a gingiei in zona caninilor umflatura alba precum un abces . Pediatra mi a recomandat tantum verde. Tot ce prinde duce la gurita e agitata,cand doarme geme. Trebuie sa mi fac griji?

Bună ziua ,Luca are 1 an şi 5 luni.
Are un canin jos ieşit şi altul sus, în partea stângă sus şi jos dă să iasă.
Marţi îmi făcuse febră 38 iam administrat nurofen ia trecut, însă miercuri a început să facă diaree, scaune apoase şi a ţinut 5 zile, iam dat pâine prăjită, ceai de mentă, orez fiert ,cărniţa pe grătar şi bifido baby.
Ia trecut a început să facă scaune normale, dar ieri avusese iar febră 38,7 şi după febra a trecut fără să îi administrez ceva.
Posibil de la dinţi sau să aibă altceva? Mulţumesc

Buna ziua! Baietelului meu de 10 luni, a inceput sa.i iasa primul canin. Este devreme? Este mai plangacios ca de obicei, dar am rezolvat cu nurofen. A iesit in partea de sus. Vroiam sa stiu daca este vreo problema ca iese la 10 luni. Pana acum are 4 dintisori sus (incisivi), caninul care ii iese ar fi al cincilea, iar jos are doar 3. Multumesc.

buna seara !!as dori sa stiu daca e normal ca primi dintisori sa iasa sus, cei incisivi centrali si abia apoi cei de jos incisivi inferiori

buna seara !!as dori sa stiu daca e normal ca primi dintisori sa iasa sus, cei incisivi centrali si abia apoi cei de jos incisivi inferiori

buna seara,am o fetita nascuta prematur la 32 de sap si 1.450gr.
avem problema cu dintisori de o saptamana imi facr 38 8 chiar si 40 a avut intr-o searaam.fost la urgente cu ea si imi administra ibuprofen eu acasa ii dadeam Calpol este ca Nurofenul.Sunt in Anglia aici am nascut si nu sunt multumita deloc de doctori de aici dar nu am incontro.Daca ma duc la urgente sau la medicul de fam. dor la insistentele mele imi fac analize sau altceva.
ideea este poate face 40 de la dintisori si timp de o saptamana?

Bună ziua
Spuneți-mi vă rog mult cît de des face febră şi cîte zile durează pînă dintii sparg gingiile

Am si o problema,fetita mea are 1 an si 4 luni si nu are nici un dinte.De vreo luna numai mananca aproape deloc.Sunt zile cand are doar o masa pe zi si restu san si zile cand nu manancaa nimic decat san.Numai stiu ce sa ma fac cu ea

Buna ziua. Bebele meu are aproape 9 luni si are deja 7 dintisori, primii de la 5 luni. De 2 saptamani e mai agitat si cred ca ii vor da caninii. Nu e prea devreme???

Buna ma numesc Ionut si am o problema cu copilul de 5 luni are 5 dintisori si de vreo 2 zile îmi face scaune moi si nu prea face pipi de mâncat mai face mofturi medicul mia recomandat sa ii dau lapte fara glucoza

Buna ziua, baietelului meu in varsta de 2 ani si 2 luni a aparut pe partea inferioara a gingiei molarul second, de o perioada de 7 zile are scaune moi, ii administrez la recomandarea medicului de familie, hidrasec si ercerufyl, dimineata si seara, spuneti-mi va rog, oare sa fie din cauza maselutelor cauza scaunelor moi?

Buna ziua spunetimi ca rog e posibil ka bebelusul meu de 4 luni si jumate sai apara primii dintisor e cam agitat de doua zile si face febra 38,4 si scaunul e putin mai des si mai moale

Buna eu am o fetita de 4 luni si are scaune asa mai apoase ii dau linex dar nu o ajuta o doare burtica nici nu prea doarme astea ar fi semne a aparitia dintilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.