Categorii
Alăptare Boli

Mastita şi alăptarea

Mastita la femeia care alăptează

Mastita este o inflamaţie a sânului cauzată de o infecţie, cel mai des cu Stafilococ auriu de pe piele. Aceasta bacterie se găseşte frecvent pe tegumente fără să cauzeze probleme de sănătate, în mod normal.

Mastita poate să apară la oricine (chiar și la bărbați) dar este mult mai frecventă la femeile care alăptează. Atunci când mama care alăptează nu goleşte suficient sânul  sau dezvoltă răni la nivelul mameloanelor, bacteria poate patrunde în interiorul sânului cauzând infecţia (mastita).

Mastita apare mai frecvent în primele 2-6 luni de alăptare.

Cauzele mastitei

1.Principala cauză este stagnarea laptelui în sân care înfundă canalele galactofore ducând la distensia şi creşterea tensiunii în ţesutul mamar. Astfel sânul devine mai sensibil la infecţie.  Acumularea excesivă de lapte la nivelul sânului apare dacă:

  • copilul este alăptat prea rar, în special în primele săptămâni de viaţă
  • se întârzie o alăptare sau se sare peste alăptări fără să se golească sânii manual sau cu o pompă
  • copilul este poziţionat incorect la sân şi astfel nu suge suficient ca să golească sânul
  • mama poartă lenjerie care strânge sânul, împiedicând curgerea normală a laptelui

Puteți citi mai multe despre angorjarea sânilor aici.

2. A doua cauză majoră este rana la nivelul mamelonului. Aceasta apare frecvent din cauza poziţiei greşite a copilului la sân. Cel mai des sânul este introdus numai superficial în guriţa copilului ceea ce cauzează fisurarea mameloanelor.

Rana mamelonului poate să apară și în cazul bebelușilor cu fren lingual scurt deoarece nu se pot atașa la sân decât superficial.

Simptomele mastitei

  • sânul afectat este dureros și cald la palpare
  • zone roșii, dureroase, tari la nivelul sânului
  • senzație de piele îngroșată la nivelul sânului
  • durere sau senzație de arsură în timpul alăptării
  • oboseală, amețeli
  • durere de cap
  • febră (poate fi peste 38,5)
  • frisoane

Imagini cu sânul afectat de mastită puteți vedea aici.

Cum se tratează mastita?

  • Tratament antibiotic. Mastita se tratează cu antibiotice, pe durata a 10-14 zile. Acestea vor fi prescrise de medic si vor fi dintr-o clasa compatibilă cu alăptarea (Augmentin, Keflex, Sumetrolim), astfel încât copilul nu va fi luat de la sân pe perioada în care urmaţi tratamentul. Este foarte important să se ia antibioticele pe întreaga durată recomandată chiar dacă simptomele dispar din primele zile de tratament. Puteți citi mai mult despre medicamentele sigure când alăptați în articolul Medicamente permise în alăptare.
  • Pentru durere şi febră se pot folosi paracetamolul şi ibuprofenul.
  • Alăptarea se va face cu frecvenţă crescută: la fiecare 2-3 ore în timpul zilei şi la 4 ore noaptea pentru a goli sânul cât mai bine.
  • Pentru uşurarea alăptării se vor pune comprese cu apă caldă pe sânul bolnav înainte de a alăpta sau se poate face un duş cald. Căldura înmoaie sânul şi uşurează curgerea laptelui.
  • Se poate începe alăptarea cu sânul sănătos şi apoi se trece la cel bolnav. Dacă durerea face alăptarea imposibilă se va încerca golirea sânului cu o pompă.
  • După alăptare se pot pune comprese reci sau o pungă cu gheaţă pe sânul afectat pentru calmarea durerilor şi reducerea inflamaţiei.
  • Se vor consuma multe lichide pe perioada bolii.
  • Cât mai multă odihnă!

Este important să vă adresați medicului cât mai prompt, atunci când suspectați instalarea mastitei. Boala netratată poate duce la complicații, cum ar fi abcesul mamar, care necesită intervenție chirurgicală.

Alăptarea în timpul mastitei

În primul rând este esenţial de ştiut că nu se întrerupe alăptarea pe durata tratamentului pentru mastită.

Circulă un mit nefericit în popor, conform căruia o mamă febrilă nu ar trebui să alăpteze. Acest lucru este FALS, mama poate să continue să alăpteze, chiar febrilă sau sub tratament! Oprirea bruscă a alăptării agravează mastita și poate compromite definitiv alimentația la sân a bebelușului ducând la înțărcare prematură.

Golirea sânului prin alăptare sau cu o pompă ajută la refacerea ţesuturilor afectate si grăbeşte vindecarea. Copilul care suge nu este afectat de prezenţa mastitei la mamă. 

Prevenția mastitei

Mastita este o boală cauzată, adesea, de o tehnică greșită a alăptării. De aceea ea poate fi prevenită, dacă se acordă atenție următoarelor recomandări:

  • asigurați-vă că bebelușul este atașat corect la sân de fiecare dată
  • nu mutați bebelușul la celălalt sân până nu l-a golit pe primul
  • goliți complet sânii în timpul unui supt. Dacă bebelușul nu îi golește, folosiți o pompă și scoateți laptele rămas după o alăptare.
  • alternați sânul cu care începeți de la o alăptare la alta
  • folosiți doar sutiene moi, comode, care nu comprimă sânul

De reținut

  1. Nu întrerupeţi alăptarea dacă aveţi mastită decât în cazuri grave şi numai la recomandarea unui medic cu cunoştinţe în alăptarea la sân.
  2. Există mai multe antibiotice compatibile cu alăptarea. Puteți verifica dacă medicamentul prescris vă permite să alăptați aici.

surse:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mastitis

8 răspunsuri la “Mastita şi alăptarea”

Buna ziua,
Nu stiu daca aici ar fi trebui sa ppostez intrebarea, dar va rog mult sa-mi raspundeti. Mi-a aparut pe sanul drept un furuncul, s-a spart, insa tot mai este rosie zona, si cred ca inca mai colecteaza. Trebuie sa intrerup alaptarea? Baietelul are 4 luni si este alaptat exclusiv la san. Cum sa procedez?

buna ziua!
va rog sa ma ajutati cu un sfat, bebelusul meu de 7 luni e in plina eruotie dentara, deocamdata avem un dintisor si gingiutele inflamate. cand are crizele acelea de durere traspira foarte mult la cap. va rog sa -mi spuneti daca asta este cauza! multumesc frumos!

buna ziua,sunt o mamica de 34 de ani inca alaptez dar am o problema la san,am fost la medicul de familie sa fac un control la san si mi sa spus ca am mastita mi sa prescris tratament cu augmentin 1000mg o data la 12 ore si inca am dureri insuportabile va rog sami dati un sfat si cand as putea sa scap de dureri…..Va multumesc Elena din Galati

Buna seara, copilul meu are 2 ani si doar 10 dintisori, ma ingrijoreaza oarecum situatia si m-ar ajuta un sfat din partea dumneavoastra. E normal sau ar trebui sa consult un medic?
Va multumesc!

Buna . Am un bebe de 7 luni . Tocmai ce a iesit un dintosor acum cateva zile dar astazi a avut tepteratura toata ziua 38.4, 38.6,38.8, scade si creste. E morocanos dar are si momente cand e vesel si cu chef de joaca. De la ce sa fie temperatura ?

Baietelul meu are 8 dinti,3 masele si niciodata nu a facut insa febra. 2 zile a avut 37,5 exterior si azi 38, dar are si putin nasul infundat. Am mers la medic l.a ascultat si nu are nimic pulmonar sau rosu in gat. Ce parere aveti? Sa fie caninii de vina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.