Categorii
Bebeluș Copil mic Întrebări frecvente La primul copil

Cum măsurăm temperatura copilului?

Cum măsurăm corect temperatura copiilor?

Măsurarea precisă a temperaturii copilului este extrem de importantă pentru stabilirea unui diagnostic corect. 

Dacă în cazul copilului mai mare lucrurile sunt simple, temperatura se măsoară în axilă, la fel ca la adult, în cazul copilului sub 2-3 ani lucrurile sunt mai complicate. La această categorie de vârstă, măsurarea axilară este extrem de imprecisă, ea poate fi folosită doar ca să ne orientăm rapid.

Metodele principale recomandate pentru bebeluș și copilul mic sunt măsurarea rectală sau la frunte a temperaturii.

Ce este febra?

Febra este creșterea temperaturii corpului ca reacție la infecții, inflamații, insolație, etc. Este un fenomen normal de apărare al organismului, de luptă împotriva infecțiilor. În cazul insolației, temperatura corpului crește prin încălzire directă, de aceea antitermicele nu sunt utile!

Diferite bacterii sau virusuri vor crește temperatura corpului în mod diferit, de aceea măsurarea corectă a febrei este importantă. Medicul se va putea orienta mult mai bine în stabilirea unui diagnostic dacă cunoaște temperatura copilului, orele la care aceasta apare, felul în care răspunde la antitermice.

Ca regulă generală, definim febra ca temperatura peste 38 de grade Celsius măsurate rectal sau în ureche. 

Temperatura peste 37,2, măsurată axilar poate fi considerată febră.

Temperatura normală a copilului

Este bine de știut că nu există o valoare unică a temperaturii normale. Copiii sunt diferiți și pot avea o temperatură bazală normală mai mică sau mai mare.

Valoarea temperaturii normale depinde și de metoda de măsurare, temperatura la piele (axilă, frunte) este întotdeauna mai mică decât temperatura luată rectal, în ureche sau sublingual:

  • temperatura normală măsurată axilar sau la frunte (nu se recomandă sub 2 ani) este între 35,9-36,6 grade Celsius
  • temperatura normală măsurată rectal, oral sau în ureche este cu 0,5-1 grad mai mare decât cea axilară, deci 36,4-37,6 grade Celsius

Temperatura corpului uman nu este constantă pe parcursul unei zile, ea tinde să crească spre seară, lucru care trebuie avut în vedere.

De ce scădem temperatura măsurată rectal?

Așa cum spuneam mai sus, există diferențe de aproape un grad Celsius între valorile temperaturii măsurate prin diferite metode.

De aceea, pediatrul vă va întreba întotdeauna cum ați luat temperatura copilului. Dacă ați luat temperatura rectal, cum este recomandat la copilul sub 2 ani, scădem 0,5 grade.

Termometrul potrivit în funcție de vârstă

Oferta de termometre de pe piață este foarte mare, prețurile sunt variate și poate fi greu de decis ce anume să alegem.

Este bine să nu alegem termometrul doar în funcție de comoditatea folosirii, cum este cazul termometrului de frunte. Scopul măsurării temperaturii este să obținem o cifră căt mai apropiată de realitate chiar daca acest lucru presupune un mic efort!

Cu ce termometru măsurăm temperatura copilului
Cu ce termometru măsurăm temperatura copilului

Termometrul digital clasic (se poate folosi rectal, axilar sau oral)

Termometrul digital este ieftin, extrem de ușor de folosit, măsoară rapid temperatura și ar trebui să fie în dotarea oricărei familii. El a înlocuit termometrul tradițional cu mercur care este interzis în prezent din cauza riscului de spargere și inhalare a mercurului din interior. Mercurul este otrăvitor!

Este util să cumpărăm un termometru digital de calitate, cu cap flexibil, măsurare cât mai rapidă a temperaturii și alcătuit din materiale de calitate.

Asigurați-vă că termometrul digital pe care îl cumpărați poate fi sterilizat repetat cu alcool sanitar, veți avea nevoie să faceți igienizarea lui la fiecare folosire.

Termometrul de frunte

Acesta asigură cel mai confortabil mod de a măsura temperatura copilului. Trebuie, însă, avut grijă la calitatea termometrului de frunte pe care îl folosim. Un termometru de calitate slabă ne poate induce în eroare cu valori mult mai mici decât temperatura reală a copilului.

Odată cu pandemia de Covid-19, termometrele infraroșu ieftine și de proastă calitate au invadat piața.

Deasemenea, măsurarea de la distanță a temperaturii, cu care ne-am obișnuit la magazine sau instituții, nu este corectă. Aceste aparate trebuie folosite în contact direct cu pielea pentru o măsurare precisă.

Termometrul de ureche

Acest termometru măsoară temperatura din interiorul urechii (timpan) și nu este recomandat copiilor sub 6 luni din cauza dimensiunilor prea mici ale canalului auricular. 

Este un termometru mai scump și ceva mai greu de folosit la copilul mic care se mișcă și acceptă mai greu introducerea lui în ureche.

Cum măsurăm temperatura rectal?

  • așezăm copilul confortabil pe o suprafață fermă (masa de înfășat), pe spate
  • aplicăm puțin ulei de corp sau cremă pentru bebeluși pe vârful termometrului
  • cu o mână ținem piciorușele bebelușului ridicate și cu cealaltă introducem vârful termometrului în anus, cu grija, nu mai mult de 2-2,5 cm în adâncime
  • la semnalul sonor scoatem termometrul, citim temperatura, ne spălăm pe mâini și curățăm termometrul cu alcool sanitar
  • măsurarea rectală a temperaturii este cea mai precisă metodă la copilul sub 2-3 ani

Cum măsurăm temperatura la frunte?

  • folosim un termometru de calitate, special pentru copii!
  • eliberăm fruntea de orice obstacol (păr, căciuli, șepci) și lipim senzorul aparatului de mijlocul frunții
  • mișcăm ușor aparatul spre tâmplă și citim temperatura
  • termometrul ar trebui să fie permanent în contact cu pielea!
close up shot of a thermometer on white surface
Photo by Exergen Corporation on Pexels.com

Cum măsurăm temperatura axilar?

  • pentru copilul sub 2 ani este o metodă imprecisă de măsurare, axila va da valori mai mici decât temperatura reală!
  • dezbrăcăm copilul în partea de sus astfel încât vârful termometrului plasat sub braț să nu vină în contact cu haine sau alte textile
  • ținem brațul copilului lipit de trunchi astfel încât vârful termometrului să stea fix în axilă până la semnalul sonor
  • copilul mai mare va fi ghidat să își țină singur termometrul axilar cele 10-15 secunde cât durează măsurarea
  • după folosire vom șterge capul termometrului cu alcool sanitar, de fiecare dată

Cum măsurăm temperatura oral?

  • această metodă poate fi folosită la copiii mai mari, care înțeleg ce au de făcut și nu există riscul accidentelor
  • termometrul va fi igienizat cu alcool sanitar înainte de folosire, dar și după
  • se va introduce vârful termometrului în gură, sub limbă, gura va fi închisă
  • se citește temperatura atunci când aparatul emite un sunet de final

Cum măsurăm temperatura din ureche?

  • vom ține copilul (mai mare de 6 luni) în brațe astfel încât să nu-și miște capul excesiv. La copilul mai mare, care cooperează, nu este necesară imobilizarea
  • cu o mână vom trage ușor urechea în sus astfel încât canalul auricular să fie bine vizibil
  • introducem aparatul în canalul auricular, îl pornim și așteptăm semnalul sonor, după care citim temperatura
  • atenție la copiii care produc multă ceară sau au dopuri de cerumen în urechi, aparatul s-ar putea să măsoare temperaturi mai mici cu aproximativ 0,5 grade

Factorii care pot duce la măsurători greșite

Este bine să fim atenți la temperatura mediului ambiant și la vestimentația copilului atunci când citim o temperatură care indică febră. De foarte multe ori copiii sunt ținuți în camere prea calde sau îmbrăcați prea gros, motive pentru care și temperatura lor poate fi mai mare decât normalul fără ca aceștia să sufere de vreo boală. 

În următoarele situații este bine să amânați să folosiți termometrul, este posibil să obțineți valori prea mari, artificial:

  • copilul este gros îmbrăcat sau a stat la căldură
  • copilul a fost activ, este agitat sau transpirat
  • copilul a făcut baie
  • copilul tocmai s-a trezit din somn
  • copilul tocmai a servit masa
  • copilul are erupție dentară
  • copilul plânge, este nervos sau are alte trăiri emoționale intense

Întodeauna măsurați temperatura într-o încăpere răcoroasă, după ce ați dezbrăcat copilul de hainele în exces și i-ați dat un timp (15-30 de minute) să ajungă la confort termic și să se linștească.

Citiți și Cum tratăm febra acasă – 6 reguli.

De reținut

  1. Măsurarea temperaturii în axilă nu este recomandată sub 2 ani
  2. Spuneți întotdeauna medicului cum ați măsurat temperatura
  3. Nu măsurați temperatura unui copil îmbrăcat gros, agitat, care tocmai a mâncat sau a făcut baie
  4. Nu uitați să dezinfectați termometrul după fiecare folosire

Surse: https://www.seattlechildrens.org/conditions/a-z/fever-how-to-take-a-temperature-0-12-months/

2 răspunsuri la “Cum măsurăm temperatura copilului?”

Eu nu știu care e un termometru bun pentru copil, toate par proaste cu eroare. Nu am incredere in ele nici nu stiu cand trebuie nurofen pentru febra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.